Soțul și-a bătut nevasta până a omorât-o

joi, 18 decembrie 2014

 

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus, la data de 14 decembrie 2014 reţinerea inculpatului Clenci Alexandru, iar la data de 15 decembrie 2014 punerea în mişcare a acţiunii penale  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor săvârşită asupra unui membru de familie.

La data de 15.12.2014, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă au rezultat următoarele:

În data de 12.12.2014, pe fondul consumului de alcool,  inculpatul Clenci Alexandru a agresat-o pe soţia sa, respectiv pe victima C.F.,  aplicându-i acesteia în mod repetat lovituri  cu pumnii şi picioarele la nivelul feţei, a capului şi a corpului. După ce victima a căzut pe podea, inculpatul a continuat să o lovească, încetând agresiunea asupra victimei în momentul în care aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

Ulterior, în dimineaţa zilei de 14.12.2014, victima a fost găsită decedată în locuinţă de fiul său care a anunţat organele de poliţie.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Investigaţii Criminale.

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe