|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Cine a fost cel mai bun preşedinte? 

Traian Basescu

 

A compara performanţele celor trei preşedinţi de după 1989, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, este o întreprindere dificilă şi plină de capcane. Cei trei preşedinţi au evoluat în condiţii istorice diferite şi au avut fiecare dintre ei de înfruntat provocări diferite.

Ion Iliescu este liderul produs de Revoluţia din 1989. Sigur, el a fost acuzat şi va continua să fie acuzat de lovitură de stat, de neocomunism, de orientarea spre Rusia, de aducerea minerilor la Bucureşti şi câte şi mai câte. Rolul său în devenirea României nu poate fi însă ignorat. Ion Iliescu are meritele sale incontestabile. Este autorul politic al Acordului de la Snagov din 1995 prin care toate forţele politice din România stabilesc drept obiective fundamentale pentru ţară orientarea spre Vest, intratrea în NATO şi în Uniunea Europeană. Este un act crucial, unul dintre puţinele care a fost respectat de clasa politică românească şi dus la îndeplinire. Datorăm poziţia actuală a României ca membru al familiei democratice europene şi acestui act politic al preşedintelui Ion Iliescu, act care a însemnat începerea lungului drum al adaptării României la instituţiile şi normele euro-atlantice. Istoria va face ca intrarea efectivă a României în NATO să se facă în 2004, în al doilea mandat al lui Ion Iliescu, iar negocierile de aderarea la UE să se încheie în acelaşi an.

Emil Constantinescu a avut un mandat extrem de dificil din punct de vedere politic, economic şi social. Mai rău, el s-a confruntat în mod real cu o tentativă de lovitură de stat, mineriada din 1999, care a fost cât pe ce să reuşească. Din fericire, minerii au fost întorşi la Cozia, iar în decembrie acelaşi an, România primea invitaţia oficială de începere a negocierilor pentru aderarea la UE. Emil Constantinescu este preşedintele care a luat decizia nepopulară de a sprijini SUA în bombardarea Yugoslaviei, o hotărâre care l-a costat enorm, dar care s-a dovedit esenţială în drumul României către NATO. Deşi considerat acum drept cel mai puţin performant dintre cei trei preşedinţi, fără mandatul lui Emil Constantinescu şi fără guvernarea CDR e greu de crezut că România ar fi astăzi în UE şi în NATO.

Traian Băsescu este cel mai greu de evaluat deoarece este prea devreme pentru a face bilanţul celor zece ani la Cotroceni. Nu avem încă toate datele şi este posibil să apară lucruri noi şi spectaculoase. Traian Băsescu a venit însă cu o orientare clară pro-americană şi cu un angajament ferm în favoarea statului de drept. Susţinătorii săi radicali şi contestatarii săi înverşunaţi vor continua să se războiască mult timp de acum înainte. Să lăsăm lucrurile să se limpezească şi să privim fără patimă, ceea ce deocamdată este dificil de realizat. Cine este cel mai bun preşedinte al României democratice? Poporul român este cel care a cerut ferm şi fără echivoc în 1989 căderea comunismului şi a regimului lui Nicolae Ceauşescu. Poporul român a îndurat toate greutăţile tranziţiei şi a rămas dedicat unui obiectiv strategic naţional: întoarcerea României în Europa, intrarea în NATO şi în UE. Uitaţi-vă la rezultatele sondajului Inscop publicate de ziarul Adevărul! Ce putem spune mai mult? Românii vor democraţie, românii nu sunt nostalgici după comunism, românii vor spre Vest în proporţie de 86%! Românii consideră că ţările care ne-au influenţat cel mai mult în bine sunt SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie. Iar dacă interpretăm votul din noiembrie drept un mesaj dur împotriva corupţiei clasei politice şi pentru reformarea acesteia, atunci avem imaginea completă. Poporul român a avut şi are dreptate.

Cine este cel mai bun preşedinte? Poporul român!

 

Ion M. Ioniţă (www.adevarul.ro)

Leave a Response