ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI! RÂMNICU VÂLCEA, EDIŢIA a VIII-a

joi, 18 decembrie 2014

 

Clubul Rotaract Râmnicu Vâlcea Cozia organizează, în perioada 19-21 Decembrie 2014, cea  de-a opta ediţie a campaniei în scop caritabil „ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI!”. Acţiunea se va desfăşura în supermarket-urile DIANA şi ANNABELLA din principalele zone ale Râmnicului, Vineri între 14:00 şi 20:00, Sambata si Duminica între 10:00 şi 20:00.

„Crăciunul înseamnă a dărui. Îi invităm pe toţi cei care îşi vor face cumpărăturile în zilele 19, 20 şi 21 Decembrie in supermarket-urile Annabella şi Diana din Râmnicu Vâlcea să îi ajute şi pe cei nevoiaşi să simtă bucuria Craciunului, dăruindu-le produse din coşul lor de cumpărături!

În urma celei de-a 7-a ediţii, datorită generozităţii vâlcenilor, aproape 4 tone de alimente s-au transformat în 300 de pachete de care s-au bucurat, în perioada sărbătorilor Pascale, familii nevoiaşe din judeţul nostru”, ne-a declarat Mîrzoiu Lucian, vicepreşedintele Clubului Rotaract Râmnicu Vâlcea Cozia.

Supermarket-urile în care pot fi donate alimente în perioada 19-21 Decembrie sunt:Diana Complex Nord, Annabella Complex Nord, Annabella Traian 24 Trepte, Annabella Big, Diana BRD – Centru, Annabella Hermes, Diana Hermes, Annabella Lenin Sud si Annabella A-Z

Campania “ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI!” este o campanie de implicare socială desfăşurată de cluburile Rotaract din Districtul 2241 – România şi Republica Moldova în preajma celor mai importante sărbători ale creştinătăţii, Crăciunul şi Paştele, ea având ca scop strângerea de produse, în special alimente de bază, care să fie ulterior dăruite celor nevoiaşi.

ASTĂZI TU DĂRUIEŞTI! a fost începută în 2008 ca un proiect de club de Rotaract Bucureşti, din 2009 devenind proiect regional (Iaşi, Bucureşti, Constanţa), iar în 2010 a devenit campanie naţională, desfăşurându-se concomitent în mai mult de 22 oraşe din România, între care şi Râmnicu Vâlcea.

Un proiect realizat de Clubul ROTARACT RÂMNICU VÂLCEA COZIA, cu sprijinul Rotary Club Râmnicu Vâlcea, Rotary Club Râmnicu Vâlcea Cozia, Interact Râmnicu Vâlcea, DIANA S.R.L., ANNABELLA S.R.L., Restaurante OK, Boromir IND S.R.L., STINA DESIGN, SC BOZO SRL, Consiliul Județean al Elevilor Vâlcea, Vilplast SRL şi Fundaţia Inimă pentru Inimă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe