Şpârle şi şopârle, 11.12.2014

joi, 11 decembrie 2014

• Distribuirea primelor produse de la UE către autoritățile locale va începe în municipiul Râmnicu Vâlcea în data de 14 decembrie 2014 (30.540 pachete) și în orașul Horezu în data de 15 decembrie 2014 (3288 pachete) pentru întrega cantitate stabilită de autoritatea de implementare, respectiv Ministerul Fondurilor Europene. Societatea care va distribui aceste ajutoare către autoritățile locale este firma SC Coremi Inter SA din Rovinari. Firma este patronată de controversatul Nicolae Sarcină, abonat de ani de zile la contractele cu statul. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a reziliat, cu câteva zile în urmă, contractul încheiat cu Coremi Inter SA Rovinari, pentru deszăpezirea drumurilor naţionale din judeţul nostru. Narcis Neaga, şeful CNADNR, a explicat simplu că firma Coremi Inter nu şi-ar fi respectat obligaţiile din contract, neprezentând până la ora respectivă utilajele cu care ar fi urmat să se facă procedura de deszăpezire. Asta în condiţiile în care firma trebuia să încaseze pe baza acestui contract aproape un milion de dolari.

• Imberbul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Bogdan Pistol, se visează deja „pe cai mari”, ajuns şef peste bucatele instituţiei. Însă, îi spunem că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, întrucât există mulţi consilieri judeţeni în PNL care îşi doresc să ajungă preşedinte interimar al CJ Vâlcea. Ştim, legea este clară, şi spune că şeful interimar se alege dintre cei doi vicepreşedinţi, însă, înaintea votului secret, unul din cei doi - Dumitru Persu sau Bogdan Pistol - pot fi revocaţi, iar locul să fie ocupat de un alt consilier judeţean, cel mai probabil de la PNL, având în vedere că există un scor de 19 la 13 în favoarea liberalilor. Calculele şi negocierile de culise se pot face până joi seara, când conducerea PNL Vâlcea va stabili exact numele viitorului preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea.

• În atenţia Primăriei Râmnicului: sub pasajul suprateran „Tudor Vladimirescu” este un haos şi o mizerie de nedescris. Nu există amenajate străzile de sub pasaj, maşinile care se aventurează sunt nevoite să facă slalom printre stâlpii de susţinere ai pasajului, în timp ce pietonii sunt obligaţi să se lupte... cu mocirla ce ajunge până la glezne. În curând, dacă nu vor fi executate lucrări de modernizare, sunt mari şanse ca zona să fie „cucerită” de oamenii străzii şi de câinii vagabonzi !!!

• Televiziunea Etalon s-a întors la vechiul proprietar, Iulian Margu, prin intermediul familiei sale, scăpând în acest fel de „clovnul” politic numit Valentin Adrian Iliescu. Potrivit ultimei comunicări de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), deţinătoarea licenţei audiovizuale a TV Etalon este societatea Etalon SRL, ai cărei asociaţi sunt Ion Margu - asociat principal (cu 99,745%) şi Ana Cristina Margu (cu 0,254%). În cazul celorlalte posturi TV locale, situaţia este neschimbată: Vâlcea 1 este în proprietatea lui Mihai Dinescu, în timp ce deţinătoarea licenţei audiovizuale la VTV este societatea MEDIA TRUST SRL
BĂILE OLĂNEŞTI, Aleea Trandafirilor nr. 13, vila 9 parter
jud. Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe