Sindicaliştii de la Oltchim nu cred că investitorii vor depune vreo ofertă angajantă pentru preluarea combinatului

joi, 11 decembrie 2014

 

Probabilitatea ca până pe 12 decembrie să fie depusă o ofertă angajantă pentru preluarea combinatului chimic Oltchim este extrem de redusă, a declarat, marţi, Mihai Diculoiu, liderul sindicatului Oltchim. „Pe 12 decembrie probabilitatea ca vreun investitor să depună o ofertă angajantă pentru Oltchim este extrem de redusă, deoarece acel program de reorganizare elaborat în urmă cu un an de Adunarea Generală a Creditorilor nu este atractiv. Deoarece pentru acel Oltchim SPV, care ar urma să preia toate activele viabile ale Oltchim, este prevăzută o garanţie de zece milioane de euro, ce trebuie depusă de ofertant la cumpărarea caietului de sarcini. Mai mult, trebuie spus că acest Oltchim SPV nu este înfiinţat, ci ar urma să fie înfiinţat într-un interval de 6-9 luni după câştigarea licitaţiei“, a precizat Diculoiu, potrivit sursei citate. În cazul în care nu ar exista niciun ofertant pentru combinat, lucrurile s-ar complica pentru soarta acestuia, susţine liderul de sindicat. „Dacă pe 15 decembrie, ziua licitaţiei, nu avem niciun câştigător, Oltchim trebuie să realizeze acel tabel cu creanţele pe care le are de achitat şi, ulterior, trebuie elaborat un plan de reorganizare, care trebuie aprobat în termen de 30 de zile de Adunarea Generală a Creditorilor. Asta înseamnă că apoi, imediat a doua zi, în lipsa unui investitor, Oltchim poate intra în faliment“, a mai spus liderul sindical. Oltchim se află în insolvenţă din ianuarie 2013, funcţionează în prezent la 30% capacitate şi cu un număr de 2.300 de salariaţi. Mai multe termene-limită au trecut fără ca vreun investitor să depună ofertă. Anterior, Ministerul Economiei anunţa că de preluarea combinatului sunt interesate companiile chineze Baota Petrochemical şi Junlun Petroleum, care acţionează în cadrul unui consorţiu. Acestea ar fi dorit operarea Oltchim la pachet cu Arpechim. De asemenea, omul de afaceri Ştefan Vuza ar fi interesat de preluarea Oltchim. Vuza a participat şi la tentativa de privatizare din 2012, prin intermediul Chimcomplex Borzeşti. În fine, şi SIF Transilvania ar fi dorit părţi din combinat. Anterior, şi grupurile energetice MOL, SOCAR au mai anunţat că sunt interesate de achiziţia Oltchim, dar fără a mai face ceva. În fine, traderul rus Oil and Gas Trade (Neftgazsbyt în rusă), despre care se spunea că acţionează în numele Gazprom, era interesat, dar după evenimentele din Ucraina acesta nu a mai apărut la consultări.

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe