Firma Mitliv Exim din Craiova va amenaja spațiul public central din Râmnicu Vâlcea

joi, 11 decembrie 2014

 

Miercuri, 10 decembrie, la Primăria municipiului a fost semnat Contractul de Lucrări pentru obiectivul de investiţii ”Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central”, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 - ”Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 - ”Planuri integrate de dezvoltare urbană”. Valoarea contractului este de 42.735.276,93 lei (fără TVA), constructorul desemnat prin licitaţie este asocierea SC Mitliv Exim SRL cu SC Polystart Impex SRL, ambele din Craiova, termenul de execuţie este de 14 luni (dar cu o prognoză de finalizare până la data de 31.12.2015, astfel încât toate plăţile să fie făcute din fonduri europene). Lucrările constau în amenajarea spaţiului public prin păstrarea unei părţi a actualei amenajări de tip parc cu spaţii verzi şi amenajarea unei alte porţiuni ca spaţiu liber de tip piaţă urbană, în construirea unui pasaj pietonal care va subtraversa intersecţia Calea lui Traian cu străzile Ştirbei Vodă si Regina Maria, precum şi a unei parcări subterane, cu două niveluri, sub strada Regina Maria.

Din discuţiile purtate de reprezentanţii firmei constructoare cu conducerea Primăriei s-a reliefat faptul că lucrările efective vor începe după sărbătorile de iarnă, pe 12 ianuarie 2015, fapt care va duce la blocarea completă a traficului auto în intersecţia Calea lui Traian – str. Regina Maria. Traficul auto va fi deviat pe cele două artere de circulaţie paralele care vor primi, temporar, caracterul de dublu sens: str. General Magheru - de la podul Vinerii Mari până la sediul Direcţiei generale a Finanţelor Publice şi str. Carol I – de la Arhiepiscopie până la podul peste Olăneşti. Din această săptămână, Direcţia Administrării Domeniului Public va demara acţiunea de trasare a marcajelor aferente acestor modificări de trafic, astfel încât noile coordonate să poată fi asimilate de conducătorii auto încă de dinainte de blocarea efectivă a traficului auto în cea mai importantă intersecţia a oraşului. Totodată, respectarea termenelor contractuale va implica, din partea constructorului, un ritm intens de lucru, tradus, însă, şi într-o serie de dezagremente pentru locuitorii din zonă.

Primăria municipiului îşi cere scuze tuturor celor afectaţi de acest obiectiv de investiţii – atât locuitorii din zona centrală, cât şi conducătorii auto care vor fi nevoiţi să ocolească zona de şantier – şi asigură cetăţenii municipiului că va face toate diligenţele pentru ca lucrările să se desfăşoare în cel mai scurt timp posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Firma Mitliv Exim din Craiova va amenaja spațiul public central din Râmnicu Vâlcea”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe