|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Mazilu s-a interesat la Ministerul Culturii de valorificarea patrimoniului cultural 

Mazilu_Dan

 

Zilele trecute, deputatul Dan Constantin Mazilu, preşedintele UNPR Vâlcea, a adresat în plenul Parlamentului o întrebare doamnei ministru al Culturii, viceprim-ministru Csilla Hegedus, pe tema valorificării patrimoniului naţional cultural: „Doamnă ministru! A trecut un sfert de secol de la dispariţia regimului comunist, însă patrimoniul de artă, literatură şi istorie al României continuă să fie ţinut de către autorităţile româneşti departe de cunoaşterea şi recunoaşterea universală care i se cuvin. Majoritatea valorilor şi a reperelor care certifică dimensiunile gigantice ale spiritualităţii româneşti se pierd în uitare. în schimb, toate naţiunile puternice din punct de vedere economic îşi exploatează la maxim fondul tradiţional dacă nu au la dispoziţie un patrimoniu cu potenţial. Şi aici vă voi da câteva exemple, respectiv Norvegia, UAE şi chiar Tunisia, deşi este o ţară săracă. Din aceste considerente, vă rog să-mi precizaţi punctual când preconizaţi că ministerul, pe care cu onoare îl conduceţi, va exploata valorile naţionale, integrându-le şi în circuitele turistice, pentru a demonstra întregului mapamond, dar şi nouă înşine că suntem o naţiune care a avut şi are un cuvânt de spus? Solicit răspuns în scris”.

Leave a Response