Cum să fim milostivi ?

După învățătura Sfintei Scripturi, omul este doar un chivernisitor, un iconom al bunurilor sale, iar de modul cum le chivernisește depinde mântuirea lui. Așa cum Dumnezeu face milă cu noi oamenii, așa și noi trebuie să-i miluim pe semenii noștri. „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 36). Dar milostenia, ca să ajungă înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fie făcută cu inimă bună și cu smerenie, precum ne îndeamnă Domnul nostru Iisus Hristos: „Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 2-4).

În taina milosteniei nu primează atât cantitatea lucrului dăruit, cât gândul și dispoziția inimii noastre, pe care numai Dumnezeu le cunoaște cu adevărat, precum citim: „Șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulţimea aruncă bani în cutie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult. Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani. Şi, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa” (Marcu 12, 41-44).

Porunca milosteniei a fost dată pentru toți oamenii, pentru că nimeni nu este atât de sărac încât să nu aibă cei doi bani ai văduvei din Evanghelie. Sfântul Ioan Gură de Aur, un Apostol al milosteniei, spune: „Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci. Iar când ne lipseşte bunăvoinţa, nu ne ajută cu nimic faptul că suntem bogaţi”.

Cel care este sărac de bani, poate oferi alte daruri. Şi noi, când nu avem bani, putem da săracilor dragoste, mângâiere, nădejde, rugăciune şi ce se mai află în inima noastră milostivă. Pentru că şi aceasta tot milostenie se cheamă înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Înțeleptul Solomon spune: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună” (Pilde 19, 17). Și zice Sfântul Ioan Gură de Aur: „Un împrumut nemaivăzut! Dăm cuiva şi primim înapoi de la altcineva”. Acest gest ne arată cât de mult îi iubește Dumnezeu pe cei lipsiți, El oferindu-se să întoarcă înapoi în locul lor darurile primite.

Indiferent de metehnele lor, pe cei săraci să nu-i judecăm, nici să-i osândim, căci viaţa şi faptele lor Îl privesc numai pe Dumnezeu, Care este Judecătorul tuturor. Dacă nu putem face milostenie cu toți cei săraci care ne ies în cale, să încercăm să-i cunoaștem pe aceștia, ca nu cumva să dăm milostenia noastră unor oameni vicleni, iar pe cei cu adevărat sărmani să îi trecem cu vederea.

Dumnezeu nu osândește atât păcatul, cât inima împietrită; nu-i osândeşte atât pe cei păcătoşi, cât pe cei care nu se pocăiesc pentru păcatele lor. Și, la Judecată, îi va osândi pe cei cu inima împietrită pentru că au avut un mijloc atât de bun pentru mântuire - milostenia, prin care se iartă multe păcate -, iar ei nu s-au folosit de el.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie”.

Dumnezeu nu primește milostenia noastră atunci când banii pe care îi dăm provin din furt, înşelăciune sau cămătărie. El primeşte numai ceea ce dăm din roadele muncii noastre cinstite, pentru că nu poţi răpi de la unul ca să dai celuilalt, nu poţi unuia să-i faci rău, ca altuia să-i faci bine.

„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7).