|sâmbătă, octombrie 21, 2017
  • Follow Us!

Fiscul vinde aproape toate bunurile deţinute de… Primăria Ocnele Mari, condusă de Petre Iordache 

petre-iordache-03092013

• Executare silită de 40.000 euro

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea va organiza în ziua de 23 decembrie 2014 prima licitaţie publică pentru vânzarea bunurilor imobile si mobile sechestrate aparţinând debitoarei Primăria oraşului Ocnele Mari (primar Petre Iordache), în dosarul de executare nr. 663/2013. Cu acest prilej, vor fi scoase la vânzare următoarele bunuri: teren intravilan în suprafaţă de 584 mp, situat în Ocnele Mari – valoare de vânzare 19.418 lei (preţul nu conţine TVA); teren intravilan în suprafaţă de 475 mp, situat în Ocnele Mari – valoare de vânzare 15.888 lei (preţul nu conţine TVA); buldexcavator marca New Holland, model B90B, an fabricaţie 2008 –  valoare de vânzare 90.500 lei (preţul nu contine TVA); autoturism Dacia Logan, an fabricaţie 2005 – valoare de vânzare 4.855 lei (preţul nu contine TVA); tractor, marca UTB, model Universal 650, an fabricaţie 1989 – valoare de vânzare 4.000 lei (preţul nu conţine TVA); remorcă tractor, an fabricaţie 1990 – valoare de vânzare 887 lei (preţul nu conţine TVA); remorcă agricolă basculabilă, model RM-7M, an fabricaţie 2008 – valoare de vânzare 6210 lei (preţul nu conţine TVA); tractor, marca Farmtrac, model 665DT, an fabricaţie 2007 – valoare de vânzare 32.383 lei (preţul nu conţine TVA); cupă de excavator NH 300 mm – valoare de vânzare 297 lei (preţul nu conţine TVA); plug PP trei brazde – valoare de vânzare 767 lei (preţul nu conţine TVA); grapă zăpadă – valoare de vânzare 336 lei (preţul nu conţine TVA); lamă zăpadă – valoare de vânzare 2126 lei (preţul nu contine TVA). Menţionăm ca înscrierea în cartea funciară se face de cumpărător. Asupra bunurilor imobile nu sunt înregistrate sarcini în favoarea altor creditori. Cei interesaţi in cumpărarea bunurilor imobile si mobile sunt invitaţi să prezinte, pană in ziua precedentă termenului de licitaţie, respectiv 22 decembrie 2014: ofertele de cumpărare însoţite de certificatele fiscale din care să rezulte că nu au datorii la bugetul local si bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurarilor de somaj, bugetul asigurărilor de sanatate; dovada depunerii taxei de participare reprezentând 10% din preţul de pornire al licitaţiei in contul AJFP Valcea deschis la Trezoreria municipiului Rm. Vâlcea (răspunderea creditării contului indicat pana la data ţinerii licitaţiei cu suma reprezentand taxa de participare revine ofertantilor); ofertanţii pot constitui si garanţii in condiţiile legii, sub formă de scrisoare de garanţie bancară; imputernicirea persoanei care il reprezintă pe ofertant (prin procură speciala autentică), pentru persoanele juridice de nationalitate romana – copie de pe certificatul unic de inregistrare eliberat de ORC, pentru persoanele juridice straine – actul de imatriculare tradus in limba română, iar pentru persoanele fizice române – copie de pe actul de identitate; declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică că nu este persoană interpusă a debitorului. Potrivit dispoziţiilor din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.

(Petre Coman)

Leave a Response