|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

„Primarul Alexie a cheltuit banul public fără să țină cont de realități și priorități” 

Alexie Valerian1

• Atac dur al viceprimarului din Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu:

Viceprimarul din comuna Mateeşti, Ilie Cosmin Anghelescu, spune despe primarul Valerian Alexie că alimentează toată starea de fapt din localitate, împroșcând cu noroi în colegi şi populaţie. De aceea, viceprimarul Ilie Cosmin Anghelescu se vede nevoit să răspundă acestor acuzații răutăcioase și neadevărate. „Nu voi putea să mă înjosesc ca primarul Alexie, să apelez la serviciile unor mercenari de presă fără inimă, cum pare să fi făcut domnul primar. Am să asist cu demnitate la circul fabricat de acesta. Însă, am constatat, nu singur, ci împreună cu majoritatea oamenilor de calitate din comună, că acestui om numit și primar, îi lipsește cu desăvârșire ecoul adecvat. De pildă, constat, pe lângă minciunile pe care le lansează direct și indirect în mediu public, se mai poate observa și un profund resentiment, în speranța că va ajunge să se înfrupte din ciolanul primăriei împreună cu gașca sa. Fără să-i pese de legi, dar şi de greutățile cu care societatea se confruntă în general. Taxele și impozitele se măresc sau se menţin de la an la an, însă veniturile locuitorilor sunt într-o continuă scădere. Localitatea noastră, prin «grija» primarului, a cheltuit banul public fără să țină cont de realități și priorități. Aşa stând lucrurile, am fost acuzat printre altele și de faptul că vinerea trecută trebuiau dezbătute şi supuse votului și o rectificare bugetară, prin care se alocau bani, unei acţiuni de acordare a unor pachete de sărbători celor 300 de copii de pe raza comunei. Nimic mai neadevărat, promit că voi lupta pentru ca toți cei 300 de copii să primească pachete de sărbători. Însă, pe lângă acest eșantion de copii minunați, din discuțiile pe care le-am purtat cu oamenii din localitate reiese că ar mai exista familii ce au nevoie de sprijin. Așa că propun să facem cât mai repede ședința ordinară și să adăugăm şi alte persoane şi copii care să primească pachete de sărbători. Îi propun şi pe această cale primarului să adopte o poziţie serioasă, să nu uite că oamenii l-au ales, nu pentru ai face slugile sale, ci pentru a le sluji şi ajuta în demersurile lor. La fel ca şi el, şi noi suntem aleşi fiind consilieri PSD, de aceea se cade să ne respectăm, chiar dacă nu împărtăşim aceleaşi idei. Dumnealui face parte dintr-un partid istoric. Care cu gura milita pentru binele naţiunii, dar cea mai mare parte a naţiunii de atunci ca şi cea de acum era săracă lipită. Predominant agrară, unde boierii liberali trăiau în palate, iar cei mulţi în cocioabe. Bine boierii liberali ziceau că cei mulţi sunt săraci pentru că sunt leneşi. Fals. Cei mai mulţi lucrau la boier doar pentru hrană şi aceea foarte puţină. Îmi aduc aminte de o pildă în care un boier tocmise un om oare care să-i lucreze moşia. Plata consta doar în hrană, iar la sfârşitul anului i se dădea din rodul muncii. Au făcut răvaş. L-a păcălit pe omul nostru pentru că nu a specificat în contract în ce consta hrana, iar plata pentru că se îngrijea de oi: trebuia să scoată din ţarc cu spinarea la sfârșitul anului din oi cât va putea și aceeia îi va fi plata. Cum va obosi nu mai avea voie nimic să ia. Boierul după ce a văzut răvaşul semnat l-a ţinut pe omul cu pricina numai cu apă şi pâine care, de cele mai multe ori, era uscată. S-a rugat omul să-i fie schimbată pâinea cu mămăligă, însă nu i-a fost ascultată doleanţa. Interesul boierului era ca omul să nu-şi poată consuma nici măcar pâinea deoarece nu avea dinţi şi nu de puţine ori nu avea posibilitate nici să şi-o înmoaie, negăsind apă. Însă, mai zice pilda, că venea Sfânta Vineri şi schimba pâinea uscată a omului necăjit cu mămăligă. Iar, la sfârşitul anului, când boierul se aştepta ca păstorul nici să mai poată să se ţină pe picioare, surpriza ia fost mare când i-a golit staulul de oi, fără să se opintească. Dar cum acesta este o pildă şi omul este înzestrat cu conştiinţă şi eu apelez la conştiinţa domnului primar şi îl invit ca împreună să facem lucruri bune pentru localitatea noastră. Nu are cum să nu ţină cont de comunicatul Guvernului transmis prin instituţia prefectului, în care se face referire la prevederile articolului unic OUG nr 55/2014, care precizează clar: «ulterior opţiunii domnului Stănişor Nicolae, urmează ca în următoarea şedinţă ordinară a consiliului local Mateeşti, să fie validat primul supleant de pe lista PSD». Probabil, ar dori ca statul să schimbe legile de la o zi la alta şi de la un caz la altul. Dar, ca în pilda de mai sus, dacă aşa zice legea, atunci nu-i tocmeală. Eu sunt social- democrat, liberal nu voi fi niciodată pentru că eu chiar doresc să fie bine nu numai pentru mine”, a declarat viceprimarul din Mateeşti, lie Cosmin Anghelescu.

Leave a Response