|marți, iulie 17, 2018
  • Follow Us!

PSD condamnă judeţul Vâlcea la subdezvoltare 

Ciles-si-Buican-site

 

 

La începutul acestei luni, Ministerul Transporturilor a publicat pe site-ul său „Varianta finală revizuită a Raportului privind Master Planul pe termen scurt, mediu şi lung”, document ce cuprinde obiectivele şi direcţiile de acţiune din domeniul transporturilor din România până în anul 2030. Ţinând cont că documentul iniţial al Master Planului de Transport, cel puţin în domeniul rutier, a fost aspru criticat de specialişti, conţinând date eronate şi neavând termene precise ale obiectivelor asumate, această variantă revizuită era mai mult decât necesară. Astfel, pentru domeniul rutier, forma revizuită a Master Planului cuprinde trei scenarii posibile: cel recomandat spre a fi implementat, de Sustenabilitate Economică (ES) şi alte două posibilităţi, Scenariul de Sustenabilitate Economică şi de Mediu (EES) şi Scenariul TEN-T Comparativ (CTT) – paginile 417-419 din Master Plan. Din păcate, în primele două variante de lucru reprezentanţii PSD din fruntea Ministerului Transporturilor nu au ţinut cont, în revizuirea acestui document, de criticile obiective şi pertinente ale Comisiei Europene, ale specialiştilor din Transporturi şi ale mediului de afaceri în legătură cu necesitatea construirii cu prioritate a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Chiar dacă au încercat să cosmetizeze prezentarea prin promovarea mai multor scenarii de lucru, din care decidenţii politici vor alege ulterior, se poate observa foarte clar că nu se doreşte construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti. Mai mult decât atât, din informaţiile prezentate în această „variantă revizuită a Raportului privind Master Planul de Transport”, se poate observa destul de clar faptul că nici măcar promisiunea unui drum expres între Sibiu-Piteşti, ce ar fi trebuit finalizat până în 2020, nu mai este de actualitate, specificându-se că pe acest traseu se poate lua în calcul un drum expres după anul 2021 (variantele de lucru ES şi EES). Mai trebuie precizat că chiar dacă în cadrul conferinţei de presă susţinută în data de 25.11.2014, Ministrul Transporturilor, domnul Ioan Rus, a precizat că pe tronsonul Sibiu-Piteşti vom avea o „autostradă fazată” (drum expres până în 2020 şi autostradă până în 2030), niciunde în Master Plan nu apare această variantă de lucru, fiind specificat clar, în cazul fiecărui scenariu, tronsoanele şi perioada de construcţie.

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, îi acuză public pe reprezentanţii PSD Vâlcea de distrugere premeditată a oricărei şanse de dezvoltare durabilă a judeţului Vâlcea, importanţa unei autostrăzi care să pună pe harta investitorilor judeţul nostru fiind crucială. În opinia parlamentarului liberal, lipsa de reacţie a conducerii politice şi administrative PSD-iste a judeţului Vâlcea i-a determinat pe reprezentanţii PSD din fruntea Ministerului Transporturilor şi din fruntea Executivului României să nu ţină cont de argumentele obiective venite din partea parlamentarilor opoziţiei din judeţele Argeş, Vâlcea şi Sibiu cu privire la necesitatea construirii cu prioritate a autostrăzii Sibiu-Piteşti.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, reaminteşte opiniei publice faptul că atât domnul Ion Cîlea şi acoliţii săi judeţeni, cât şi însuşi premierul Victor Ponta i-au asigurat pe vâlceni că autostrada Sibiu-Piteşti se face până în anul 2020, în totală contradicţie cu cele menţionate în Master Planul de Transport al României, document oficial al Guvernului, pe baza căruia vom dezvolta infrastructura din ţară până în anul 2030. Deputatul Cristian Buican le recomandă PSD-iştilor vâlceni, în frunte cu domnii Ion Cîlea, Costi Rădulescu, Laurenţiu Coca, Gigi Matei, Dumitru Persu şi restul conducerii judeţene, că acum, în ceasul al doisprezecelea să se „lege cu lanţuri” de porţile Ministerului Transporturilor, în semn de protest faţă de decizia guvernanţilor de a abandona ideea autostrăzii Sibiu-Piteşti şi de amânare a drumului expres de pe aceeaşi rută pentru după anul 2021. Poate, în acest fel, reprezentanţii PSD din fruntea Ministerului Transporturilor vor alege Scenariul TEN-T Comparativ (CTT), singura variantă de lucru ce ne garantează construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti până în anul 2020.

Parlamentarul liberal Cristian Buican reiterează faptul că Uniunea Europeană s-a pronunţat asupra importanţei finalizării, până în 2020, a Proiectului Prioritar nr. 7 din reţeaua TEN-T Core (singurul tronson din România din cadrul acestui proiect rămas de construit fiind Sibiu-Piteşti), faptul că acest tronson de autostradă este vital pentru uzinele Dacia-Renault sau că reprezintă singura şansă a judeţului Vâlcea de a exista pe harta investitorilor străini.

„Încă nu e prea târziu să îi facem pe guvernanţi să se răzgândească, însă e nevoie de un protest inedit, cu impact major, al reprezentanţilor PSD din Vâlcea, Argeş şi Sibiu. Doar aşa putem atrage atenţia mass-mediei naţionale şi putem pune presiune pe incompetenţii din fruntea Ministerului Transporturilor în a accepta, cu prioritate, construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti. Sunt foarte supărat şi afectat, pentru că orice decizie de amânare a construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti condamnă judeţul Vâlcea la sărăcie. Reprezentanţii PSD Vâlcea sunt iresponsabili dacă nu îşi dau seama de importanţa unei autostrăzi. Până acum erau atât de tupeişti încât spuneau că eu mint, că vreau doar să îmi fac imagine şi să stăm liniştiti că autostrada se face. Să îi văd acum, dacă mai au curajul să deschidă gura. Când văd că ei se ocupă cu mărunţişuri, înnebunesc. Au Guvern, au conducerea administrativă a judeţului, au majoritate în Parlament şi ei nu sunt în stare să facă nimic pentru judeţul Vâlcea, decât să cârpească propriile lor greşeli. Dacă ar avea un minim interes faţă de soarta acestui judeţ, s-ar «lega cu lanţuri» de porţile Ministerului Transporturilor pentru a-i determina pe decidenţii de acolo să aleagă varianta de lucru TEN-T Comparativ, singurul scenariu de analiză ce garantează construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti până în anul 2020” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Leave a Response