Râmnicu Vâlcea rămâne raiul mondial al hackerilor

luni, 24 noiembrie 2014

 

Ramnicu Valcea hackeri capitala mondiala

În Râmnicu Vâlcea au fost depistate peste 100 de reţele de hackeri

Oraşul a fost desemnat de către FBI drept capitala mondială a infracţiunilor cibernetice, cu peste 100 de reţele de hackeri.

Publicaţia britanică Daily Mail a acordat un spaţiu amplu fenomenului şi a trimis un reporter în România pentru a investiga la faţa locului fenomenul hackerilor, care au prejudiciat cu peste 10 milioane de dolari diverşi cumpărători naivi.

Allan Hall, jurnalist britanic, a descoperit că, într-un oraş de numai 127.000 de locuitori, au fost descoperite de către autorităţi de-a lungul timpului peste 100 de reţele de crimă cibernetică organizată. Nicolae Popescu şi Daniel Boşogioiu sunt doi dintre temuţii hackeri, pentru care FBI-ul oferă o recompensă de 1,75 milioane de euro. Aceştia plasau pe website-uri americane de comerţ electronic numeroase anunţuri convingătoare de vânzare de maşini, motociclete, bărci şi alte bunuri de mare valoare care nu existau în realitate. Victimelor li se cerea să transfere bani în conturi bancare frauduloase, din care sumele erau transmise conducătorilor organizaţiei, în România. Este posibil ca această conspiraţie să fi cauzat victimelor din SUA pierderi de milioane de dolari.

Hackeri de la vârf au cheltuit apoi banii pe maşini luxoase, în cluburi de noapte şi în magazinele din singurul mall din oraş, scrie Daily Mail.

În 2010, Nicolae Popescu a fost arestat , împreună cu alţi 33 de suspecţi. Cei 34 au fost acuzaţi de DIICOT de fals informatic în formă continuată, înşelăciune calificată cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată, fraude informatice, iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat. Nicolae Popescu a reuşit să scape de poliţişti, plecând, liniştit, din faţa Tribunalului Râmnicu Vâlcea, în momentul în care a expirat ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore. Hackerul originar din Alexandria a plecat fix în momentul în care instanţa urma să se pronunţe în legătură cu prelungirea mandatului său de arestare preventivă. Tribunalul Vâlcea a emis la data de 7 aprilie 2010, mandate de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Popescu, dar acesta era deja dispărut. El a fost dat în urmărire generală, dar nu i s-a mai găsit urma, scrie Adevărul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe