ANCHETĂ PENALĂ după VOTUL din DIASPORA. Livia Stanciu: Se putea da o ordonanţă de urgenţă

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Preşedintele Curţii Supreme, Livia Stanciu, a făcut, în această dimineaţă, o serie de declaraţii referitoare la organizarea alegerilor din străinătate. Se impune anchetă pentru scrutinul din Diaspora, spune aceasta, întrucât exista bază legală pentru înfiinţarea de noi secţii de votare. În acelaşi timp, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat că au existat foarte multe sesizări privind modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale, încă din primul tur.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a anunţat, astăzi, că după turul 1 al alegerilor prezidenţiale a fost deschis un dosar în care a început urmărirea penală in rem, respectiv faţă de fapta de încălcare a dreptului la vot, ca urmare a problemelor la scrutinul din Diaspora.

"Au fost foarte multe sesizări privind modul în care au fost organizate alegerile, încă din primul tur. S-a început urmărirea penală cu privire la fapta de împiedicare a exercitării dreptului la vot. Cele mai multe sesizări sunt venite din partea unor persoane. Altele sunt din partea unor istituţii. Plângerile sunt împotriva miniştrilor şi a celor care au organizat alegerile", a declarat Tiberiu Niţu.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. La rândul său, preşedintele instanţei supreme, Livia Stanciu, a arătat că, "strict pe lege", se putea da o ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru înfiinţarea unor noi secţii de votare în turul al doilea.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. "Strict pe lege, sigur că se putea da o ordonanţă de urgenţă", a spus Stanciu, înaintea şedinţei plenului Consilului Superior al Magistraturii, informează MEDIAFAX.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Livia Stanciu a mai spus, din postura de "cetăţean", că se impun verificări privind problemele apărute la votul din străinătate.

"Ca cetăţean, mi se pare firesc ca pe orice problematică ce are impact, sigur trebuie să se efectueze verificări, cercetări, pentru a se transmite un răspuns care să satisfacă interesul pe care poporul l-a manifestat faţă de acest subiect", a spus ea.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Un semnal de alarmă asupra desfăşurării votului din Diaspora trage şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum.

"Ce s-a întâmplat pe 16 noiembrie în diaspora a fost un gest deliberat, menit să împiedice votul românilor din străinătate. În consecinţă, Comisia Europeană ar trebui să investigheze ce s-a întâmplat acolo", spune Gunther Krichbaum.

El spune că "o manipulare atât de masivă a votului ca duminică nu s-a mai întâmplat până acum în niciun stat membru al Uniunii Europene".

Ba mai mult, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag susţine că strategii PSD ştiau că Victor Ponta nu are şanse să fie ales de românii din diaspora, astfel că s-a încercat împiedicarea votului.

Pe de altă parte, Krichbaum susţine că aceste cozi "sunt şi un semn al schimbării, un semn că românii vor un stat de drept şi vor egalitate în faţa legii şi împotriva corupţiei, nepotismului şi minciunilor politice".

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Reamintim că în Diaspora au fost organizate 294 de secţii de votare.

REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe