|sâmbătă, iulie 21, 2018
  • Follow Us!

ZIUA NAŢIONALĂ FĂRĂ TUTUN – 20 NOIEMBRIE 2014 

Ziua-Mondiala-Impotriva-Fumatului-400x266

Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din noiembrie, printr-o iniţiativă de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

 

Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, foloseşte acest prilej pentru a derula, la nivel județului Vâlcea, activităţi de informare-sensibilizare-conştientizare în mediul şcolar, familial şi în comunitate, asupra riscurilor consumului de tutun şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

 

Totodată, având ca temă „Ajută–mă să cresc!”, Ziua Naţională fără Tutun oferă Agenţiei Naţionale Antidrog cadrul informării şi sensibilizării populaţiei nefumătoare cu privire la riscurile la care se supune prin inhalarea fumului de ţigară – aşa numitul “fumat pasiv” –, alături de încurajarea acesteia din urmă de a-şi solicita dreptul la un aer fără fum de ţigară, prin respectarea prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, specialiştii ANA atrag atenţia şi asupra efectelor dăunătoare în planul sănătăţii ale fumatului secundar, în special asupra copiilor care cresc în familii cu cel puţin un membru fumător. Fără voia lor, aceştia sunt expuşi atmosferei viciate de fumul de tutun şi, în plus, există un risc crescut de a deveni ei înşişi fumători. De aceea, exemplul personal al părinţilor de nefumători este cel mai bun mijloc pentru a îşi convinge copiii să nu fumeze.

 

***

În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual, dintre care peste 5 milioane sunt utilizatori şi ex-utilizatori, iar mai mult de 600000 sunt nefumători expuşi fumatului pasiv. Se estimează că, până în anul 2020, numărul deceselor ar putea creşte la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.

Efectele negative ale fumatului nu se limitează la fumător, ele răsfrângându-se dramatic şi asupra celor aflaţi în proximitatea sa. Fumatul pasiv este tot mai frecvent recunoscut ca factor de risc la locul de muncă şi ca o ameninţare la adresa sănătăţii publice. Numeroase studii arată că fumatul pasiv este o cauză a bolilor cardiace şi a cancerului pulmonar la adulţii expuşi. În Europa, bolile legate de fumat fac anual 650000 victime; dintre acestea, 80000 de decese sunt urmare a fumatului pasiv.

 

***

Astfel, în perioada 10 noiembrie – 21 noiembrie 2014, specialiştii Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vâlcea desfăşoară activităţi în mediul școlar, având logo-ul „Ajută–mă să cresc!”, informare, sensibilizare şi conştientizare asupra efectelor nocive cauzate de consumul de tutun, de petrecere a timpului liber, de formare de abilităţi în scopul creşterii influenţei factorilor de protecţie şi scăderii influenţei factorilor de risc, prin prezentări Power Point, filme cu tematică antitutun, distribuire de pliante şi afişe cu mesaj antitutun, discuţii libere privitoare la consumul de tutun, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vîlcea în următoarele unități școlare: Școala nr. 8 – Colonie Nuci, Colegiul Național Economic, Liceul Antim Ivireanu din Rm. Vâlcea și în școli cu copii cu cerințe speciale, precum Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni.

CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ȘI CONSILIERE ANTIDROG VÂLCEA

 

 

Leave a Response