Un bărbat din Stoileşti şi-a bătut concubina până... a omorât-o!

miercuri, 19 noiembrie 2014

 

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orelor 18.20 poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Stoileşti, au fost informaţi telefonic de către A. Maria Laura, din municipiul Sibiu, cu privire la faptul că sora sa, C. Delia Angela, de 37 de ani, care locuia fără forme legale în com. Stoilesti, împreună cu concubinul său T. Mihăiţă, a fost transportată cu ambulanţa, în stare gravă la Spitalul Judeţean Vâlcea, în noaptea de 27/28.10.2014, în stare comatoasă. În urma probatoriului administrat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei din cadrul Postului de Poliţie Stoileşti, s-a stabilit ca în perioada 26-28 octombrie a.c., pe fondul unui conflict, T. Mihăiţă a agresat-o pe concubina sa, C. Delia Angela, aplicându-i acesteia mai multe lovituri la nivelul feţei, capului şi corpului. În urma loviturilor, victimei i s-a produs un hematom subdural care, în final, a dus la decesul acesteia, survenit la data de 13.11.2014. Luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a dispus reţinerea lui T. Mihăiţă, pentru 24 ore, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe