|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Steluţa Luca a devenit Ambasador. Ce şanse dă fostul căpitan echipei naţionale la Euro şi cu ce a rămas după dispariţia Oltchimului 

HANDBAL:OLTCHIM RAMNICU VALCEA-S.D. ITXAKO 27-26,LIGA CAMPIONILOR (10.01.2010)

Steluţa Luca (39 ani), una dintre cele mai importante jucătoare din istoria handbalului românesc, a devenit ambasadorul Campionatul European 2014 (Ungaria şi Croaţia, 7-21 decembrie) în România. Fosta jucătoare a echipei naţionale şi a Oltchimului a primit, din partea EHF, misiunea de a promova turneul final în ţară. Prima „prezentare” o va avea la meciul HCM Baia Mare – Metz din Liga Campionilor (vineri – 21 noiembrie), unde va acorda spectatorilor şi câteva premii, inclusiv bilete de joc la partidele României de la Debrecen.

Într-o discuţie cu ProSport, Steluţa Luca a vorbit despre ultimul rol care i-a fost încredinţat la nivel internaţional, despre şansele României la Campionatul European, despre cea mai frumoasă experienţă la un turneu final continental, despre regretatul Oltchim, dar şi despre proiectele pe care le are în derulare în handbalul românesc.

…Rolul de Ambasador al Euro 2014 în România

„Federaţia Europeană de Handbal a cerut, prin intermediul Federaţiei Române de Handbal, o persoană care să se ocupe de promovarea turneului final în ţară. Am acceptat cu plăcere invitaţia, iar acest lucru vine, cred eu, şi ca o recompensă pentru tot ce am făcut în handbalul românesc”, a susţinut Steluţa Luca, care va face şi un promo pentru Euro 2014. Până atunci, ea se va deplasa vineri în Baia Mare, unde va acorda premii şi va încerca să convingă câţi mai mulţi spectatori să însoţească, în luna decembrie, echipa naţională la Debrecen.

…Şansele României la Campionatul European

„Avem un lot echilibrat, în care experienţa unor jucătoare precum Mica (n.r. Brădeanu), Ada (n.r. Nechita), Paula (n.r. Ungureanu), Alice (n.r. Ardean) se îmbină perfect cu tinereţea Cristinei (n.r. Neagu) şi a celorlate fete. Cristina va aduce un plus echipei naţionale, fiind într-o formă foarte bună. Cred că România poate ajunge destul de departe, important este să nu se mai pună presiune pe echipă, ca în alţi ani. Să lăsăm sportivii să joace!”, a declarat fostul inter dreapta. Steluţa a mai susţinut pe această temă că presiunea, cu care a fost „încărcată” naţionala înaintea unor turnee finale, nu a fost de bun augur, din contră acest aspect a influenţat evoluţia tricolorelor.

România va juca în Grupa B la Euro, la Debrecen, cu Norvegia, Danemarca şi Ucraina.

…Disputele României cu Danemarca şi Norvegia în Grupa B la Debrecen

„Cred că meciul cu Danemarca va fi mult mai greu. Norvegia rămâne un adversar redutabil, prin tradiţie a jucat extraordinar la Campionatele Europene, dar parcă este mai jos în acest an. Am văzut şi Lavik în Liga Campionilor, echipă de la care provin multe jucătoare la naţională, nu a impresionat”, a precizat Steluţa Luca. Fostul căpitan al primei reprezentative este o bună cunoscătoare a stilului nordic, având în vedere că a şi evoluat în Danemarca, la Copenhaga. „Echipele nordice trebuie tratate tot timpul foarte serios, altfel nu ai nicio şansă”, avertizează Steluţa.

… Cea mai frumoasă amintire de la un Campionat European

Steluţa Luca a evoluat la cinci ediţii ale Campionatelor Europene (1994, 1998, 2000, 2002 şi 2004), cea mai bună clasare fiind obţinută în 2000 – locul 4, la turneul organizat în România. Prima participare, la 19 ani, a marcat însă cel mai important European al carierei sale. Interul dreapta reuşea să uimească tot prin evoluţiile sale, la sfârşitul turneului final reuşind să termine pe locul 2 în clasamentul golgheterilor, la un singur gol distanţă de Agnes Farkas. „A fost un Campionat European de vis şi nu-l voi uita niciodată”, a susţinut Luca, care a intrat imediat în atenţia mai multor cluburi din Europa. „Am avut oferte foarte bune din Germania, dar m-a luat Oltchim sub aripa lui şi n-am mai plecat”, a destănuit Luca.

…Un an şi jumătate de la dispariţia Oltchimului

„A rămas un gol mare în inima mea. Pentru mine, Oltchim a fost ceva ce nu se poate exprima în cuvinte. Cu Oltchim am obţinut şi cele mai bune rezultate ale carierei, mi-a dat foarte multe şanse, mi-am realizat o carieră, mi-am format o familie”, a susţinut Luca. Fosta handbalistă a mărturisit faptul că acum în Vâlcea este o situaţie stranie, din punct de vedere handbalistic, după ce ani la rând, weekend de weekend, a fost forfotă mare, s-a jucat la cel mai înalt nivel. „În Vâlcea este o echipă nouă, în formare, dar parcă este mult prea multă linişte faţă de ce era în anii trecuţi”, a completat Steluţa.

… Proiectele în handbalul juvenil

Steluţa Luca a fost numită în funcţia de antrenor la Centrul Naţional de Excelenţă de la Rm. Vâlcea. Alături de Luminiţa Huţupan-Dinu, care se ocupă de pregătirea portarilor la toate grupele, interul dreapta al naţionalei în perioada 1994-2007 se ocupă de pregătirea grupei 2000-2001. Steluţa Luca mai are colege la CNE încă două foste mari handbaliste: Victoria Bora (grupa 96-97) şi Gabriela Manea (grupa 98-99) „În prezent am 15 fete din toată ţara, însă în viitorul apropiat încercăm să ne mai întărim. În 4-7 decembrie voi fi prezentă la Oneşti, unde vor prezente selecţionatele seriilor. Voi încerca să-mi formez o echipă redutabilă, care să crească, iar pe viitor, cine ştie, să fie baza echipelor naţionale”, a detaliat Luca.

Totodată, Steluţa este profesor la Liceul Energetic din Rm. Vâlcea pe pregătire sportivă, specializarea handbal la clasele a 5-a şi a 11-a, dar este şi cobaratoarea lui Marius Dănuleţ la echipa de junioare I a instituţiei. Nu în ultimul rând, fosta internaţională organizează, anual, la sfârşitul lunii noiembrie (29-30 noiembrie), un turneu la Pechea dedicat copiilor din clasele 5-8. „Vor fi prezente opt echipe, şase din mediul rural şi două din mediul urban„, a concluzionat Luca. (prosport.ro)

 

Leave a Response