|miercuri, iulie 18, 2018
  • Follow Us!

O echipă a ADR Sud-Vest Oltenia a făcut o vizită la 6 obiective turistice din Vâlcea, finanţate prin POR 

hotel palace

 

Timp de două zile (12 şi 13 noiembrie), o echipă de la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a efectuat o vizită de informare la şase obiective turistice, finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR), aflate în patru localităţi din judeţul Vâlcea. Beneficiarii finanţărilor au fost atât administraţii publice locale, cât şi societăţi comerciale private. Prima oprire a delegaţiei de la ADR Oltenia a fost la Drăgăşani, unde s-a vizitat Muzeul reabilitat al viei şi vinului. Proiectul a avut o durată de implementare de 17 luni, iar obiectivele specifice au fost: transformarea Muzeului Viei şi Vinului Drăgăşani într-un motor pentru turism, capabil să deschidă noi perspective comerciale pentru oraşul Drăgăşani; creşterea contribuţiei la promovarea vinurilor de Drăgăşani ca brand de ţară prin angrenarea Muzeului Viei şi Vinului Drăgăşani; creşterea locurilor de muncă în municipiul Drăgăşani; angrenarea Muzeului Viei şi Vinului Drăgăşani în circuitul cultural al judeţului, cu un potenţial unic şi cât se poate de evident în context naţional şi regional; transformarea turismului viticol la Drăgăşani într-o componentă a marketingului destinaţiei, a promovării şi dezvoltării regionale, prin acordarea unei atenţii speciale dezvoltării reţelelor turismului viticol, în scopul promovării şi dezvoltării produsului „turism viticol”. Proiectul „Reabilitarea Muzeului Viei şi Vinului, monument istoric în municipiul Drăgăşani” a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, pe Axa prioritară 1- „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor”, Domeniul Major de Intervenţie 1.1, „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, Sub-domeniu – „Centre urbane”. Valoarea totală a proiectului a fost de 5,26 milioane de lei, valoarea totală eligibilă a proiectului de 4,244 milioane de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR de 3,41 milioane de lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional de 1,75 milioane de lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului a fost de numai 95.000 lei. Lucrările pentru reabilitare au avut în vedere menţinerea compartimentării interioare. S-au făcut reparaţii la şarpantă cu înlocuirea elementelor deteriorate. S-au introdus tencuieli armate la pereţi şi centuri din beton armat la nivelul planşeului din lemn al etajului. Finisajele interioare care s-au executat: pardoseli; lustruirea mozaicului în încăperi; gresie de trafic greu în celelalte spaţii de la parter şi la etaj; parchet la etaj; repararea – lustruirea treptelor de mozaic şi a balustradelor; reparaţii la tâmplăria interioară de lemn sau înlocuirea celei deteriorate cu tâmplărie executată după modelul celei existente, etc.

 

Directorul SC Băile Govora SA s-a plâns de legislaţia românească stufoasă în privinţa accesării fondurilor europene

 

Un alt obiectiv care a fost vizitat de echipa ADR Oltenia a fost cel de la Băile Govora şi s-a referit la proiectul „Palace Govora SPA – servicii cazare de patru stele, promovare şi dezvoltare turism balnear, agrement turistic”, din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă a turismului regional şi local, Domeniul de intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca autoritate de management, şi ADR Sud-Vest Oltenia, ca organism intermediar. Directorul general al SC Băile Govora SA, Mihai Handolescu, s-a plâns de legislaţia românească prea stufoasă în privinţa accesării fondurilor europene. „Autorităţile statului au dat în ultima perioadă 108 instrucţiuni şi modificări la legislaţie. Hotelul Palace este cel mai mare hotel din România reabilitat şi restaurat cu fonduri de la POR. Dacă nu există facilităţi fiscale din partea statului român, domeniul balnear va avea mari dificultăţi în viitor. În turismul balnear, în cea mai mare parte, sunt numai investitori români. Nu cred că voi mai elabora vreun proiect european care să vizeze modernizarea unor structurii de cazare”, a declarat Mihai Handolescu, directorul SC Băile Govora SA, societate ce deţine în proprietate Hotelul Palace. Proiectul s-a derulat în perioada 2009-2013, beneficiarul obiectivului fiind SC Băile Govora SA. Implementarea proiectului a determinat refacerea hotelului în scopul redării aspectului iniţial al clădirii şi clasificarea la categoria 4 stele. Obiectivul general al proiectului: creşterea cu cel puţin 2% a numărului de locuri de cazare în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, până în 2015; trecerea la o categorie superioară de clasificare a cel puţin 4% din spaţii de cazare existente în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, până în 2015; îmbunătăţirea serviciilor turistice din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia cu cel puţin 5% până în 2015; creşterea numărului de turişti în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia cu cel puţin 10% până în 2016; creşterea cu cel puţin 5% a numărului de locuri de muncă în domeniul hotelier, până în 2016. Proiectul a vizat modernizarea infrastructurii de cazare şi a utilităţilor conexe din cadrul hotelului Palace, staţiunea balneoclimaterică Băile Govora, în vederea valorificării resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice. Hotelul Palace oferă 132 de spaţii de cazare (din care 106 camere clasificate la categoria de 4 stele), restaurant categoria 4 stele, salon de 176 locuri, terasă descoperită, bar de zi, două săli conferinţă, Business Club, spaţiu comercial gen boutique, salon coafură şi cosmetică, centru de sănătate, sală fitness, saună, solar, spaţii special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, parcare cu 48 de locuri, etc. Obiectivul specific al proiectului răspunde obiectivului specific al Axei prioritare 5, prin îmbunătăţirea calităţii infrastructurii turistice de cazare şi a serviciilor conexe din cadrul hotelului Palace (monument istoric de categoria B), în contextul creării de noi locuri de muncă şi îmbunăţăţirii gradului de atractivitate a regiunii ca urmare a modernizării şi extinderii infrastructurii de cazare şi a utilităţilor conexe în vederea clasificării hotelului la categoria de 4 stele, precum şi modernizării bazei de tratament şi reabilitării rezervorului de apă minerală. Grupul ţintă: 24.663 turişti preconizaţi pentru staţiunea balneoclimaterică Băile Govora pentru anul următor finalizării proiectului; 3.017 turişti preconizaţi a se caza anual la Hotel Palace; 150 persoane angajate temporar pe durata realizării investiţiei; 27 persoane angajate permanent pentru operarea investiţiei; SC Băile Govora SA; 202 agenţi economici din staţiune; 2992 locuitori ai oraşului Băile Govora prin dezvoltarea locală a staţiunii; investitori români şi străini interesaţi de arealul Băile Govora. Bugetul total al proiectului a fost de 17,7 milioane de lei, din care costuri eligibile – 11,81 milioane de lei; costuri neeligibile – 2,558 milioane de lei; TVA – 3,33 milioane de lei. Din total costuri eligibile, circa 7 milioane de lei a fost contribuţie nerambursabilă (59%), iar 4,84 milioane de lei a fost contribuţia solicitantului (41%).

 

Reabilitarea infrastructurii turistice în Govora, un proiect de 5,2 milioane euro

 

Echipa ADR Sud Vest Oltenia a mers apoi în vizită la proiectul „Reabilitarea infrastructurii turistice a staţiunii balneare Băile Govora, judeţul Vâlcea”, solicitant fiind Consiliul Local Băile Govora. Proiectul a avut o durată de implementare de 40 luni, iar obiectivele specifice au fost îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei de agrement pentru turiştii din staţiune, creşterea numărului mediu anual de turişti care vizitează statiunea, creşterea atractivităţii ariei cu potenţial balnear natural Băile Govora, precum şi îmbunătăţirea şi extinderea gradului de acces al turiştilor la sursele de apă minerală. Grupurile ţintă sunt vizitatorii – turişti şi excursionişti – staţiunii balneare Băile Govora, operatorii de turism de la nivel local, regional, naţional şi internaţional, precum şi companii naţionale şi multinaţionale interesate în turismul balnear. Indicatori de realizare: alei pietonale construite; traseu de cură reabilitat; o fântână arteziană reabilitată; un miniamfiteatru construit; un chioşc muzică reabilitat; pasarele pietonale construite peste pârâul Hința; parapete metalice construite. Valoare totală a proiectului a fost de 27,24 milioane de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRL – AM POR – 22,32 milioane de lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului), ceea ce înseamnă 5,21 milioane de euro. Tot echipa ADR Sud Vest Oltenia a mai fost la proiectul „Reparaţie capitală şi schimbare de destinaţie din spaţiu comercial în hotel de trei stele”, solicitant SC Francexim SRL (Motelul Perla Oltului din Călimăneşti). Durata de implementare a proiectului a fost de 24 luni, iar obiectivul general a urmărit crearea unei infrastructuri moderne, prin transformarea unei clădiri existente în hotel de 3 stele, în contextul actual al dezvoltării durabile şi în acord cu tendinţele europene. Obiective specifice: modernizarea şi transformarea clădirii existente intr-un hotel de 3 stele prin lucrări de construcţii (18 camere cu grupuri sanitare proprii, bază de tratament cu piscină, spaţii tehnice); dotare cu bunuri şi echipamente conform activităţilor şi serviciilor pentru categoria de 3 stele a hotelului; ocuparea unei poziţii stabile pe piaţa serviciilor în turism, reflectată în gradul de ocupare, satisfacţia clienţilor prin diversitatea şi calitatea serviciilor, imaginea firmei pe piaţă; creşterea cifrei de afaceri cu peste 500%; dezvoltarea firmei prin marirea numărului de angajaţi cu 150% (6 persoane din care 4 femei şi 2 bărbaţi, permanente) şi menţinerea lor pe o perioadă de cel puţin 3 ani. Rezultate: crearea a 6 noi locuri de muncă; lucrări de reparaţii a construcţiei şi recompartimentarea acesteia, prin realizarea unui etaj şi mansardarea clădirii; dotarea cu echipamente specifice domeniului hotelier, etc. Valoarea totală a proiectului a fost de 1,45 milioane de lei, din care valoarea eligibilă acordată prin FEDR (finanţarea nerambursabilă) – 858.000 lei, iar contribuţia beneficiarului la valoarea eligibilă a proiectului a fost de 316.800 lei. Alte două obiective vizitate de echipa ADR Sud Vest Oltenia au fost „Extindere complex hotelier Tisa, construire piscină şi amenajare teren – SC Omicron SRL Olăneşti”; „Modernizare Hotel Select – Băile Olăneşti, în vederea diversificării şi creşterii calităţii serviciilor de turism”.

(Petre Coman)

One Response to O echipă a ADR Sud-Vest Oltenia a făcut o vizită la 6 obiective turistice din Vâlcea, finanţate prin POR

  1. turist

    I blog quite often and I genuinely thank you for your content.
    This great article has truly peaked my interest. I am going to bookmark your website and keep checking for new details about once a week.
    I opted in for your Feed too.

     

Leave a Response