Primăria din Laloşu a primit „licenţă de traseu” pentru transportul de persoane

luni, 10 noiembrie 2014

 

 

Consiliul Judeţean Vâlcea a decis recent atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Olteţani - Bălceşti Liceul Tehnologic Petrache Poenaru”, Primăriei comunei Laloşu. Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate speciale transportul public efectuat tur-retur, pe rute şi cu programe de transport prestabilite de către beneficiarul transportului sau de către cel care a angajat serviciul privind transportul unor persoane sau al unor grupuri de persoane, şi anume: transportul copiilor, elevilor şi studenţilor la şi de la instituţiile de învăţământ, transportul salariaţilor la şi de la instituţiile la care sunt salariaţi sau transportul angajaţilor unui operator economic la şi de la locul de muncă. Transportul public judeţean de persoane prin curse regulate speciale se efectuează de operatorii de transport rutier în baza licenţei de traseu eliberate de autorităţile administraţiei publice de la nivel judeţean în a căror rază administrativă se află traseul respectiv, cu avizul Autorităţii Rutiere Române (ARR). Primăria comunei Laloşu a înaintat la Consiliul Judeţean Vâlcea dosarul cuprinzând documentele menţionate, în vederea atribuirii licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Olteţani - Bălceşti Liceul Tehnologic Petrache Poenaru”, pentru efectuarea transportului unor elevi la şi de la această instituţie de învăţământ, în baza unui grafic de circulaţie în concordanţă cu programul de începere/încheiere a activităţilor. Precizăm că Primăria comunei Laloşu a deţinut licenţe de traseu pentru efectuarea serviciului de transport prin curse regulate speciale pe traseul menţionat şi în perioada 22 aprilie 2008 - 31 iulie 2014, pentru transportul elevilor înscrişi la această unitate de învăţământ. Suplimentar, Primăria Comunei Laloşu a inserat în dosarul depus, copii xerox după următoarele documente: cartea de identitate a autovehiculului VL-06-GLB cu care se efectuează traseul; certificatul de clasificare-emis de Registrul Auto Român (RAR); asigurarea obligatorie de răspundere civilă - RCA; asigurarea călătorilor şi bagajelor; certificatul de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului; licenţa de transport nr. 1057068, eliberată de Autoritatea Rutieră Română - Agenţia Vâlcea, valabilă până la data de 17 februarie 2023; declaraţie pe propria răspundere că documentele depuse sunt conforme cu documentele originale. De asemenea, dosarul conţine avizele eliberate de compartimentele specializate de transport din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, pentru staţiile utilizate pentru urcarea sau coborârea persoanelor transportate. Staţiile de pe raza administrativ-teritorială a primăriilor care au acordat aviz pentru efectuarea cursei regulate-speciale sunt altele decât staţiile publice prevăzute pentru îmbarcarea sau debarcarea călătorilor în executarea serviciilor de transport public judeţean prin curse regulate. ARR Vâlcea a acordat avizul favorabil pentru eliberarea licenţei de traseu pentru transportul public de persoane prin servicii regulate speciale, Primăriei comunei Laloşu, pentru traseul „Olteţani - Bălceşti Liceul Tehnologic Petrache Poenaru”. Licenţa de traseu se eliberează pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a contractului încheiat cu beneficiarul transportului sau cu cel care a angajat transportul, dar nu mai mult de 3 ani, după prezentarea documentului de plată a tarifului de eliberare. În acest sens, licenţa de traseu solicitată pentru perioada de valabilitate anul şcolar 2014-2015, poate fi eliberată până la data de 30 iunie 2015, excluzând vacanţele şcolare, conform contractului de prestări servicii, încheiat între operatorul de transport şi beneficiarul transportului şcolar. Licenţa de traseu este însoţită pe toată durata efectuării transportului de caietul de sarcini aferent acesteia, în original şi cuprinde: staţiile, altele decât staţiile publice, precum şi distanţele dintre acestea; orele de plecare, respectiv de sosire; zilele în care se efectuează transporturile; capacitatea autovehiculului care efectuează transportul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe