Primarii pot să-i mulțumească lui Buican! Toate localitățile vâlcene pot pierde banii alocați de Consiliul Județean

miercuri, 5 noiembrie 2014

 

Pentru a doua oară în acest an, consilierii ACoLiţi, în frunte cu parlamentarii Cristian Buican şi Adrănel Cotescu, au desantat lucrările şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vâlcea urmărind să arate exact ceea ce pot să facă, şi anume să se răzbune cu cinism pe toţi cei care nu sunt de acord cu ei. Prin intervenţia brutală de săptămâna trecută au reuşit să blocheze întreaga alocaţie financiară de aproape 11,6 milioane lei acordată de Guvern pentru plata lucrărilor de reabilitare a drumurilor judeţene şi comunale. Atitudinea din şedinţă a făcut cea mai clară dovadă a dispreţului faţă de comunităţi, a relevat încă o dată că obiectivul majorităţii artificiale încropit la nivelul Consiliului Judeţean nu este altul decât impunerea intempestivă a intereselor clientelare fără nicio teamă de lege, de rigorile ei şi de sancţiunile judiciare.

Ceea ce s-a întâmplat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean a demonstrat capacitatea îngustă şi riscurile provocate de coaliţia ACL în gestionarea judeţului croită într-o manieră cvasifeudală amplificată printr-o atitudine extremă de sfidare a tuturor celor din afara cercului lor, potrivit principiului „dispreţuieşte şi umileşte”. Prin fărădelegea la care a recurs grupul consilierilor judeţeni ACL, toate localităţile din judeţ au fost puse în situaţia periculoasă de a pierde banii ce le-au fost alocaţi.

În consonanţă cu ordinea criteriilor stabilite prin lege, noi am urmărit cu toată corectitudinea să prioritizăm alocaţiile financiare ţinând cu stricteţe seama de necesitatea achitării arieratelor, a susţinerii proiectelor de infrastructură şi a programelor de dezvoltare locală. De aceea, la baza proiectului de hotărâre pentru repartizarea celor 11,6 milioane lei am ţinut seama de „algoritmul foarte exact” de care a făcut caz deputatul Cristian Buican în „proiectul politic şi administrativ” pe care mi l-a transmis în data de 2 martie a.c., la ora 1310, prin care mă anunţa că doreşte să implementeze „un model de management performant, transparent şi obiectiv, care să permită administraţiilor publice locale o dezvoltare sănătoasă durabilă, pe baze predictibile” (Citat încheiat). La vremea respectivă, de exemplu, în proiectul său, deputatul Cristian Buican a stipulat ca principale criterii de prioritizare a obiectivelor de investiţii dimensionarea indicilor de sustenabilitate financiară. Potrivit acestora, comuna Berislăveşti avea drept la aplicarea unui indice de 27,33%, Drăgoeşti – 34,54%, Nicolae Bălcescu – 81,77%, Ştefăneşti – 20,24%, Şuşani – 25,97%, Vaideeni – 55,42%. Acum, pentru a se răzbuna pe primarii localităţilor respective, acelaşi deputat Cristian Buican le-a impus consilierilor judeţeni ACL să sfideze toate acele criterii, să radă toate repartiţiile pe care le propusesem pentru localităţile  sus-amintite, dovedind astfel că proiectul din martie al deputatului respectiv n-a fost decât un cântec de adormit ... primarii. Prin acţiunea în forţă de la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, iniţiatorii acesteia au demonstrat că, pentru ei, Legea nu mai este o statuare a libertăţii şi egalităţii şi, prin urmare, respectarea legii poate să permită oricui excepţii, derogări sau scuze. Acesta este şi motivul pentru care împărtăşesc întrutotul avertismentul unuia dintre primarii prezenţi în şedinţa Consiliului Judeţean: „Vă aşteptăm, stimaţi consilieri judeţeni ACL, să ne vizitaţi în campania electorală după isprava din această şedinţă. Vă promitem mulţumirile cele mai calde din partea cetăţenilor de care vă bateţi joc, mulţumiri ce le veţi primi atât în discuţiile directe, cât şi în faţa urnelor de vot!”

 

 

 

Dr.ing. Ion Cîlea

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Primarii pot să-i mulțumească lui Buican! Toate localitățile vâlcene pot pierde banii alocați de Consiliul Județean”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe