|sâmbătă, iulie 21, 2018
  • Follow Us!

Avocatul Petre Grigore, ales ca reprezentant al CJ Vâlcea în Adunarea Acţionarilor la CET Govora 

Petre Grigore

Joi, 30 octombrie 2014, Consiliul Judeţean Vâlcea s-a întrunit în şedinţă ordinară pentru a vota revocarea reprezentantului instituţiei în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea CET Govora, Carmen Alexandrescu, şi pentru a alege un nou reprezentant pe looul rămas vacant. Propunerea de proiect de hotărâre a fost întocmită la cererea celor 16 consilieri judeţeni de la ACL (PNL şi PDL). Chiar în cadrul şedinţei de plen, Carmen Alexandrescu a anunţat că, în data de 29 octombrie, şi-a dat demisia din funcţia respectivă, fiind înaintat un mandat scris în acest sens preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea. În aceste condiţii, consilierii judeţeni au luat act de decizia unilaterală a doamnei Carmen Alexandrescu şi au trecut la procedura de vot pentru alegerea unui nou membru în AGA la CET Govora. În cadrul şedinţei, au existat două propuneri de candidaţi – din partea lui Ion Cîlea şi a consilierei Iuliana Moise -, însă ambele propuneri vizau… aceiaşi persoană: avocatul Petre Grigore, consilier judeţean independent. Până la urmă s-a trecut la vot secret, însă nu a existat nici o surpriză, întrucât candidatul unic Petre Grigore a întrunit unanimite de voturi. Imediat după anunţarea rezultatului votării, proaspătul reprezentant al CJ Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor de la societatea CET Govora a anunţat că solicită mandat special în vederea revocării membrilor consiliului de administraţie şi de numire a unui CA, din care să facă parte Mihai Bălan (directorul general al CET Govora), Eftimie Ghermac şi Jean Decuseară, însă propunerea a stârnit aprigi dispute între consilierii judeţeni pe motiv că nu exista o documentaţie de specialitate şi nu erau incluşi şi… membri PSD. Ion Cîlea a lămurit lucrurile şi a spus că nu a fost semnat încă contractul de mandat între Petre Grigore şi Consiliul Judeţean Vâlcea, iar toate propunerile de candidaţi pentru viitorul consiliu de administraţie vor face obiectul şedinţei extraordinare a CJ Vâlcea, programată în data de 6 noiembrie 2014.

(Petre Coman)

Leave a Response