|miercuri, septembrie 26, 2018
  • Follow Us!

Ziua Armatei României sărbătorită la Colegiul Energetic 

DSC_2231 1

          Armata, fundamentul și garantul oricărei democrații, sărbătorește în fiecare an la 25 octombrie ziua instituției. Biroul de Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vâlcea, cu sprijinul Centrului de instruire pentru geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici”, Rm. Vâlcea au organizat, joi, 23 octombrie 2014, în cadrul Colegiului Energetic, Rm. Vâlcea o activitate extrem de interesantă ce a avut drept scop apropierea elevilor de valorile și principiile ce guvernează activitatea instituției atât în țară, cât ți în teatrele de operațiuni din afara granițelor.

Domnul maior Nicolae Olaru, a subliniat în cuvântul său introductiv, semnificațiile zilei, precizând că multă vreme armata, ca organism al statului român, nu a avut propria zi aniversară. Mai mult, din martie 1948, acest gen de sărbătoare a fost abandonat. Data de 25 octombrie a fost aleasă ca Zi a Armatei în anul 1959 și ea semnifică eliberarea totală a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupația străină, moment în care Comandantul Armatei a IV-a, generalul Gheorghe Avramescu a consemnat: „La chemarea țării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena ați răspuns cu însuflețire și credință în izbânda poporului nostru […]eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al țării.”

Eroii armatei române au fost evocați, într-un discurs emoționant, de către domnul ist. Eugen Petrescu, Președintele Asociației Naţionale  Cultul  Eroilor “Regina Maria”, filiala Vâlcea.

Cu seriozitate și răbdare, ofițerii prezenți au prezentat elevilor Colegiului Energetic oferta educațională a Ministerului Apărării pentru instituțiile de învățământ militar superior și postliceal. Argumente pentru a alege o astfel de carieră au adăugat și doi dintre absolvenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu – Alina Mănăilă și Vlad Gabriel.

Un moment extrem de interesant a fost cel în care militarii veterani, plutonier major Stefan Potolea, plutonier adjutant Constantin Nicolae, au împărtășit audienței experiența lor din teatrele de operații din Irak și Afganistan.

Elementele de maximă atracție pentru elevii Colegiului Energetic au fost prezența câinelui Biță și miniexpoziția de armament și echipament militar. Antrenat pentru activitatea de pază a obiectivelor militare şi pentru detectarea materialelor explozive, Biță este un soldat de elita si respectat in Armata Romana. Nu știe să tragă cu pușca, însă miroase fără greș substanțele explozibile. A fost la război pe tărâmuri afgane. Acolo a cruțat sute de vieți. I-a protejat pe soldații romani. E un ciobănesc german, crescut si antrenat la Centrul de Instruire pentru Geniu „Panait Donici„ din Râmnicu-Vâlcea. Lunile petrecute pe front l-au transformat într-un adevărat maestru în găsirea bombelor artizanale. A primit laude și calificative foarte bune din partea americanilor. Dovada este emblema lipita de echipament pe care o poartă cu noblețe.

Domnul director Dumitru Mătăcuță a fost onorat să primească, drept semne ale unei fructuoase colaborări diplome și o medalie din partea Biroul de Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vâlcea, precum și a Asociației Naţionale  Cultul  Eroilor “Regina Maria”, filiala Vâlcea.

Acțiunea de astăzi, la care elevii au participat cu interes, a fost un extraordinar prilej pentru noi să vedem, dincolo de uniforma militară și rigorile ei, sufletul soldaților noștri pentru care PATRIOTISMUL nu este doar un cuvânt, ci o stare de spirit, un mod de a ființa în aceste vremuri neclare. Domniile lor ne-au confirmat, nu doar prin vorbe, ci prin fapte că încrederea românilor în armată este fundamentată și, mai ales răsplătită.

 

Prof. dr. Ana-Maria Udrescu

Consilier educativ

 

Leave a Response