|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

La propunerea preşedintelui Ion Cîlea a fost schimbată o ordonanţă de guvern. Oare!? 

cilea bolnav campanie 2014

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice i-a transmis preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. ION CÎLEA, o adresă care începe cu următoarea frază: „Mulţumim pentru propunerea pertinentă şi vă aducem la cunoştinţă că soluţia juridică pe care aţi propus-o a fost preluată de ministerul nostru, fiind regăsită la art.IX din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative”.

Propunerea preşedintelui Ion Cîlea s-a referit la modificarea OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, ordonanţă care, prin articolul 20, însemna o povară financiară grea pentru administraţiile publice teritoriale. Concret, în articolul respectiv se preciza că finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, precum şi a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav se asigură de la bugetul de stat în proporţie de până la 75% din necesarul anual, restul de 25% urmând să intre în obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale. Aceeaşi Ordonanţă 103 mai prevedea că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru plata obligaţiilor sus-amintite care depăşesc procentul de 75% vor fi restituite de către finanţatorul teritorial la bugetul de stat.

„Având în vedere nivelul limitat al taxei pe valoarea adăugată intrate în bugetul autorităţilor administraţiei publice judeţene care fac imposibilă participarea acestora la plata drepturilor băneşti ce li se cuvin persoanelor cu handicap şi a asistenţilor din centrele de profil, prin Memoriul nr. 12796/1 septembrie a.c., am solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Ministerului Finanţelor Publice să reanalizeze şi să reducă obligaţiile ce revin Consiliilor Judeţene. Cele două instituţii guvernamentale au dovedit foarte multă receptivitate faţă de propunerea mea şi, prin OUG nr.58/2014, au redus cota de participare a unităţilor administrative teritoriale de la 25% la 10% începând cu data de 29 septembrie” – a declarat preşedintele Ion Cîlea.

 

 

 

Leave a Response