Dan Diaconescu speră să câștige alegerile în județul Vâlcea

duminică, 19 octombrie 2014

''La Vâlcea nici nu mă gândesc să pierdem alegerile, sunt trei județe în care ne propunem și sunt sigur că îl vom învinge pe principalul contracandidat Victor Ponta. Acestea sunt Olt, Gorj și Vâlcea. Fiecare are simbolistica sa. În Gorj sperăm să ne luăm revanșa, în județul Olt deși dominăm oarecum ostilitățile, după ordonanța trădării au fost ademeniți foarte mulți colegi ai noștri, oamenii sunt revoltați, iar în cazul Vâlcea este vorba de cazul Oltchim și noi nu ne lăsăm până nu vom convinge pe toți vâlcenii că am avut dreptate. Vreau să vorbesc cu toată lumea de la Oltchim și cu cei care nu ne-au înțeles și nu ne-au susținut în 2012, că adevărul este de partea noastră. Pe zi ce trece lumea ne dă dreptate, că domnul Ponta spunea acum doi ani că eu trebuie să fiu îndepărtat de la Oltchim, că va face dumnealui treabă acolo. Nu a făcut absolut nimic de atunci, dimpotrivă, nu a angajat niciun om, au mai plecat 1000 de acolo", a spus Diaconescu.

Tot el a mai adăgat că în varianta în care ar câștiga alegerile ar pune în practică contractul de management pe care îl făcuse în 2012 la Oltchim.

"Noi am plătit atunci banii, aceștia au ajuns în România, în conturile Eximbank, am vrut să oferim banii pentru salarii, fără a pune niciun fel de condiții, conturile fiind blocate la vremea respectivă, am scos banii din bancă. Ne bucurăm, totuși, că astăzi combinatul nu este pe mâna polonezilor de la PCC și că nu a fost dat la fier vechi. Noi sperăm să câștigăm alegerile din 16 noiembrie și foarte rapid, după formarea noului Guvern, acesta să lase contractul de management pe care l-am propus eu, în sensul că noi am convins o mare entitate internațională să preia managementul acestui combinat, care nu își dorește decât să își aducă materie primă, să facă produsul finit, să creeze locuri de muncă și să dea 50% din bani proprietarului. Este o super afacere, iar faptul că Guvernul actual nu a fost de acord cu acest contract este o reavoință, să nu cumva să câștige Dan Diaconescu alegerile", a spus candidatul PP-DD.

El a adăugat că dacă nu va intra în cel de-al doilea tur, nu se va mai duce să voteze, iar electoratul PP-DD va avea libertatea să opteze cum va dori.

Diaconescu a fost prezent sâmbătă în județul Vâlcea, unde a vizitat târgurile din localitățile Slăvitești și Frâncești, a făcut o vizită la Mănăstirea dintr-un Lemn și a stat de vorbă cu simpatizanții în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

AGERPRES

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe