|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Omul – pelerin către Împărăția lui Dumnezeu 

pelerini_la_sinca_veche

Sfințenia nu trebuie căutată doar cu sufletul, ci și cu trupul. Pelerinajele la Locurile Sfinte, la mănăstiri și la Sfintele Moaște au constituit o formă de manifestare a credinței și a evlaviei încă din primele secole creștine.

Omul își depășește condiția de turist, devenind pelerin, atunci când pleacă într-o călătorie al cărei principal scop este unul duhovnicesc. Pelerin este fiecare om care îl caută cu dor pe Dumnezeu, prin mănăstiri și locuri de închinare, dar mai ales prin sfinții Săi, pentru a-I înalța rugăciuni de laudă, de mulțumire și de cerere.

Pelerinajul este acel drum pe care omul îl strabate din dragoste de Dumnezeu, având drept principal scop întărirea puterilor sale sufletești, pentru a crește în viața cea duhovnicească. Asumarea condiției de pelerin ne va face să căutăm odihna în iubirea lui Dumnezeu față de noi, iar nu în comodități trupești. Însă cei care nu au experiența pelerinajului vor invoca de fiecare dată frigul, ploaia, oboseala, foamea etc.

Cel care, în timpul unui pelerinaj, nu reușește să coboare în sine, pentru a se înalța la Dumnezeu, va rămâne cel mult cu o serie de amintiri frumoase. Scopul principal al pelerinajului trebuie să rămână dorința adâncă de a crește duhovnicește, prin pașirea cu smerenie în locuri sfinte, prin sărutarea cu evlavie a Sfintelor Moaște ori prin întâlnirea cu marii duhovnici ai vremii noastre.

Când plecăm într-un pelerinaj, îmbrăcămintea trebuie să fie adecvată locului în care mergem. Trebuie luate schimburi, subțiri sau groase, în funcție de timpul anului. Să nu lipsească nici actele: buletin, carnetul de student etc. O grijă deosebită trebuie acordată și alimentației, care trebuie să fie corespunzătoare efortului depus.

Pentru că pelerinajul este cu precădere un timp închinat cercetării de sine și rugăciunii, pelerinul trebuie să aibă la sine o „Carte de rugăciuni” și un metanier. Acesta din urmă este de mare folos în momentele de liniște în care nu putem citi rugăciuni.

Televiziunile nu vor putea reda niciodată trăirile pe care omul le simte în cadrul unui pelerinaj, nici vindecările, nici liniștea, nici bucuria credinței. Apoi, din poziția de spectator nimeni nu poate ajunge bineplăcut lui Dumnezeu. Este de ajuns să participi la un singur pelerinaj, ca să ajungi să-l aștepți cu nerăbdare pe următorul. Pelerinul înaintează încet, jertfind lui Dumnezeu ore întregi din viața sa, căci însăși viața întreagă trebuie trăită ca un pelerinaj continuu. În lumea aceasta, omul este pelerin către Împărăția lui Dumnezeu.

Timpul petrecut de pelerini la rând, pentru a se închina Sfintelor Moaște, nu este un timp pierdut, cum cred cei necredincioși, ci este o răscumpărare a timpului petrecut departe de Dumnezeu, a timpului pierdut în țara străină a păcatului. Această jertfă de timp și rabdare este răsplătită cu odihna și bucuria duhovnicească pe care toți le căutăm.

Deși preoții nu dau canon credincioșilor să meargă la marile pelerinaje creștine din țară, aceștia din urmă sunt din an în an tot mai mulți. De ce? Pentru că ceea ce Dumnezeu pune tainic în inima pelerinului nu poate fi descris, nici propovăduit.

 

Arhiepiscopia Râmnicului

 

Leave a Response