|sâmbătă, septembrie 22, 2018
  • Follow Us!

Firma Annabella SRL a cucerit marele Trofeu al Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea 

sotii mutu

 

Vineri, 10 octombrie 2014, la restaurantul OK BallRoom Cetăţuie din Râmnicu Vâlcea a avut loc Gala Economiei Vâlcene 2013 (fostul Top al Firmelor) organizată, ca de fiecare dată, de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Printre cei 200 de invitaţi, la acest eveniment au mai participat prefectul Dumitru Cornoiu, subprefectul Aurora Gherghina, viceprimarul Vasile Cocoş şi, evident, reprezentanţi ai societăţilor comerciale din Vâlcea şi mai mulţi directori de instituţii de stat. Marele trofeu al Camerei de Comerţ şi Industrie a fost cucerit la această ediţie de firma Annabella SRL, deţinută de soţii Dorina şi Dan Mutu. În premieră, CCI Vâlcea a acordat două premii: Trofeul comunităţii locale – cucerit de primarul din Bărbăteşti, Constantin Banacu, şi Trofeul Excelsior – acordat post-mortem lui Dumitru Crăciunescu, fondatorul companiei Diana. Au fost acordate mai multe Distincţii de Excelenţă unor societăţi comerciale din Vâlcea, dintre care amintim: Annabella – Fabrica de Conserve Râureni, Apavil, As-Trans, Avicarvil, Avi-Giis, Boromir Ind, Carolin, Cegim, Dumbrafox, Ereste Star CM, Europlast, Forestcov, Fruct Alcool, Hardwood, ICSI Râmnicu Vâlcea, Lemncov, Măr SRL, Marmobica, Minet, Mioriţa Dobriţoiu, MW România Drăgăşani, Normandia Service, Nurvil, Olăneşti Riviera, Omicron, Panitrans, Prelcet, Prelchim, Protectchim, Roxi-Com, Sano Vita, Stef Mar, Styl, Topanel Production Panels, Vicexpert, Vilmar, Vox Profile, etc. Potrivit metodologiei de realizare a topului firmelor pentru anul 2013 organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, sunt admise în topurile judeţene de firme entităţile care sunt comercianţi conform legii şi îndeplinesc simultan următoarele condiţii, cu privire la datele de bilanţ depus pentru anul anterior: profit din exploatare pozitiv; cifră de afaceri de minim 500.000 lei; minim un angajat. Nu au fost admise: grupurile de interes economic; firmele ale căror cuantum format din suma datoriilor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului şi impozitele şi taxele neplătite la termenul stabilit la bugetele locale depăşeşte cuantumul creanţelor în legătură cu bugetul asigurărilor sociale şi bugetul statului; firmele pentru care valoarea a cel puţin unui indicator calculat este negativă. Topul judeţean de firme a fost structurat pe şase domenii de activitate: Cercetare – Dezvoltare şi High – Tech; Industrie; Agricultură, Pescuit. Piscicultură; Construcţii; Servicii; Comerţ şi Turism. Domeniile sunt împărţite pe grupe de activitate conform codului CAEN, publicat în Monitorul Oficial nr. 293/2007 şi al obiectului de activitate declarat de firme pe propria răspundere în situaţiile financiare pentru anul anterior. Clasificarea întreprinderilor pe clase de mărime se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu completările şi modificările ulterioare, care stabileşte criteriile de încadrare a firmelor, după cum urmează: microîntreprinderi – au până la 9 salariaţi fi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mici – au între 10 fi 49 de salariaţi .şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mijlocii – au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro; întreprinderi mari – au între 250 şi 999 de salariaţi; întreprinderi foarte mari – au peste 1000 de salariaţi. Pentru firmele care au maxim 249 de salariaţi, depăşirea unuia dintre criteriile de încadrare determină trecerea firmei în clasa următoare de mărime. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor au fost: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat. Clasamentul judeţean de firme conţine câte maxim 6 firme pentru fiecare domeniu, grupă de activitate şi clasă de mărime a întreprinderii, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului total. Clasamentul judeţean de firme a fost analizat şi validat de o comisie a topului de firme, numită de către conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Clasamentul validat a devenit topul judeţean de firme, iar informaţiile despre firmele din topul judeţean erau actuale la momentul validării acestuia. Mai spunem că CCI Vâlcea nu îşi asumă responsabilitatea pentru eventualele erori în întocmirea situaţiilor financiare şi a oricăror alte documente utilizate la determinarea clasamentelor. Conform prevederilor legale, răspunderea revine celor care au întocmit documentele în cauză.

(Petre Coman)

Leave a Response