|duminică, decembrie 16, 2018
  • Follow Us!

Şpârle şi şopârle, 09.10.2014 

soparla-cu-volanas

• Candidatul independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei le-a declarat, miercuri la prânz, salariaților Combinatului chimic Oltchim că o privatizare corectă se va produce abia în momentul când nu va mai exista corupție în mediul economic. Macovei a mai adăugat că oricine dorește funcția supremă în stat trebuie să înțeleagă faptul că justiția e justiție, economia este economie, iar politicul este politic.

• Pe lângă primarii liberalii din comunele Nicolae Bălcescu şi Drăgoeşti, care au trecut deja la PSD, alţi edili şefi de la PNL se pregătesc să plece în barca politică a lui Ion Cîlea, în marja oferită de ordonanţa guvernului nr. 55/2014. Se aude că primarul din Câineni, Ion Nicolae, şi cel din Berislăveşti, Neluş Buşagă, sunt cu demisiile din PNL în buzunar şi aşteaptă momentul prielnic pentru a face pasul către PSD. Reamintim că marţi, 14 octombrie, expiră perioada celor 45 de zile acordate „traseiştilor politici” de ordonanţa emisă de Guvernul Ponta.

• De pe site-ul de campanie al candidatului (neo)comunist Constantin Rotaru am aflat că şi-a luat… doctoratul în economie la ASE Bucureşti. Nu prea ştim modul cum Rotaru a obţinut acest titlu şi nici anul absolvirii, însă am aflat că înainte de 1990 muncitorul C.R. „dădea la şaibă” prin fosta întreprindere IPPC Vâlcea. Tot de pe site-ul de campanie mai suntem informaţi despre Constantin Rotaru următoarele: „Din 1990 sunt acționar în prima societate pe acțiuni cu capital privat din România, societate în care am lucrat până azi, cu excepția perioadei 1992-1996 când am fost deputat în Parlamentul României din partea Partidului Socialist al Muncii”.

• Potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanţelor Publice, societatea Boromir Ind SRL Râmnicu Vâlcea a înregistrat o diminuare a încasărilor, dar şi trecerea, după mulţi ani, pe pierdere. Anul trecut, SC Boromir Ind SRL a realizat o cifră de afaceri de circa 222 de milioane de lei, venituri totale de 246 de milioane de lei, în timp ce pierderile au ajuns la peste 2,5 milioane de lei. Cu 674 de salariaţi, SC Boromir Ind SRL avea la 31 decembrie 2013 un capital social de 710.000 de lei şi datorii totale de circa 118 milioane de lei. Structura acţionariatului la SC Boromir Ind SRL este următoarea: Constantin Boromiz – 36%, Mircea Ureche – 34%, George Frîntu – 16%, Gheorghe Boromiz – 11%, Mariana Boromiz – 3%.

  • Percheziţiile care au avut loc la compania Lukoil a dus la închiderea secţiei oxoalcooli de la Oltchim, deşi această secţie abia fusese deschisă, a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul sindicatului Oltchim, ing. Mihai Diculoiu.

‘Situaţia juridică de la Lukoil de la sfârşitul săptămânii trecute din păcate a afectat secţia oxoalcooli de la noi de la combinat. Oltchim este dependent de materia primă – propilena, pe care o achiziţionam de la Lukoil de la sucursalele acestei companii din România şi Bulgaria. Azi (luni – n.r.) s-a discutat cu conducerea combinatului, cu reprezentanţii Lukoil şi cu reprezentanţii Guvernului pentru a debloca situaţia existentă şi de a reveni la capacitatea de producţie de peste 30%’, a precizat Diculoiu.

• Directorul Diviziei Energetice din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Aurel Medinţu, a declarat că procesul de preluare a carierei Berbeşti de către CET Govora este blocat. Directorul din CEO a mai spus şi că în ultima perioadă compania a diminuat livrările la CET Govora deoarece nu s-au ţinut cu plăţile. CEO şi CET Govora aveau un angajament prin care CET dădea lunar suma de 8 milioane de lei. Pe de altă parte, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea afirmă că societatea CET Govora a respectat înţelegerea şi că situaţia poate fi deblocată de Guvern prin plata către CET a datoriei Oltchim de aproximativ 50 milioane euro.

 

 

 

One Response to Şpârle şi şopârle, 09.10.2014

  1. grigore

    viorel bica a capusat cet-ul cu firma sa de transport.
    fura si calcar de la bistrita…..nici nu are aviz de mediu pentru moara de calcar din incinta platformei chimice….ALO…GARDA DE MEDIU?!!!!!!

     

Leave a Response