Proiecţiile prezidenţiale ale lui Victor Ponta ROMÂNIA – O ŢARĂ DE TOP EUROPEAN ŞI MONDIAL

miercuri, 8 octombrie 2014

 

Victor Ponta a fost primul dintre cei 14 candidaţi prezidenţiali care a oferit pentru dezbaterile din campanie un Program de ţară cuprinzând ideile, temele şi proiectele sale politice în perspectiva alegerii ca preşedinte al României. Acest Program cu care se prezintă în faţa electoratului este stucturat în zece capitole, fiecare abordând câte o temă esenţială legată nemijlocit de atribuţiile constituţionale ce revin preşedintelui.

Primul dintre capitole se referă exact la ceea ce le-a lipsit românilor în ultimii zece ani şi anume unitatea, coeziunea şi solidaritatea între români, promovarea spiritului şi activismului civic, asigurarea şi încurajarea unor relaţii corecte de parteneriat între stat şi societate. Pe fondul acestei armonizări sociale, Victor Ponta se angajează ca, de pe poziţia prezidenţială, să participe activ la combaterea sărăciei, la creşterea nivelului de trai pentru toţi românii, la reducerea diferenţelor de dezvoltare atât între regiuni, cât şi între diversele categorii sociale.

Programul prezidenţial al lui Victor Ponta cuprinde, de semenea, câte un capitol special dedicat drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului, investiţiilor sociale în zona populaţiei tinere, în educaţie şi familie, construcţiei unei societăţi echitabile în care valoarea şi munca sunt pe deplin apreciate, susţinute şi răsplătite.

Un alt set de proiecte din Program este fundamentat pe promovarea valorilor româneşti, pe mândria de a fi român, pe securitatea naţională şi siguranţa cetăţeanului. „Cred că românii – a declarat Victor Ponta cu prilejul lansării programului său prezidenţial – au dreptul, după cei zece ani, să ştie şi cu ce se ocupă, şi ce vrea să facă un preşedinte”.

Garanţia seriozităţii Programului electoral al lui Victor Ponta va fi dată de relansarea economică a României, prin politicile promovate pentru ca ţara noastră să devină un stat economic de top în regiune, precum şi prin sustenabilitatea constantă a proiectelor privind dinamizarea mediului economic autohton. Românii trebuie să-şi consolideze încrederea în potenţialul ţării noastre. Victor Ponta demostrează prin Programul său că vom putea să fim Centrul industrial est-european, un hub tehnologic în regiune, un lider regional pe energie, precum şi un mare producător agricol.

Prin Programul său, Victor Ponta ţinteşte creşterea competitivităţii ţării, astfel încât România să ajungă în top 15 UE şi pe locul 40 în lume pe acest criteriu. Acest obiectiv se bazează pe topul global al competitivităţii realizat de Forumul Economic Mondial care a evidenţiat faptul că România a urcat în ultimii doi ani, de pe locul 78, pe poziţia 59 dintr-un total de 144 de ţări. Între obiectivele economice prioritare, Victor Ponta aşează independenţa energetică totală în următorii 5 ani şi ocuparea poziţiei de lider energetic regional, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, a exporturilor şi a productivităţii prin transfer tehnologic, iar în planul politicii externe, Victor Ponta pledează pentru o politică pragmatică şi pe asumarea unui rol activ şi puternic în Uniunea Europeană. Bazându-se pe atribuţii constituţionale foarte clare în ceea ce priveşte politica externă, spre deosebire de ceilalţi competitori, Victor Ponta este ferm hotărât, aşa cum precizează în Programul său prezidenţial, să se îngrijească permanent, cu aceeaşi forţă zi de zi, de imaginea externă a României. Pentru el, prin misiunea pe care şi-o asumă, nimic nu e mai presus decât dorinţa de a fi un preşedinte responsabil, aflat în slujba oamenilor şi a interesului naţional.

Dr.ing. Ion CÎLEA

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Vâlcea a PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe