|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Radu Mihalache, patronul Silnef SRL Râmnicu Vâlcea, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare 

catuse_10_1c8cb5929a

Prin decizia penală nr. 2583 din 17 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală l-a condamnat pe Radu Mihalache, administrator şi asociat la Silnef SRL Râmnicu Vâlcea, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea, pe perioada executării pedepsei, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit, pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe inculpații Potîrcă Constantin Ninel, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Siatra Prod SRL Tg. Jiu, la plata sumei de 181,4 milioane de lei despăgubiri civile, din care 10,36 milioane de lei în solidar cu inculpatul Potîrcă Tănase, 10,63 milioane de lei în solidar cu inculpatul Radu Dan, 6,4 milioane de lei în solidar cu inculpatul Radu Mihalache şi partea responsabilă civilmente SC Silnef SRL Râmnicu Vâlcea, la care se adaugă accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală. În luna iunie 2011, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul teritorial Târgu Jiu au dispus trimiterea în judecată a lui Radu Mihalache, asociat şi administrator SC Silnef SRL Râmnicu Vâlcea (recuperare deşeuri). În sarcina acestuia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. În acelaşi dosar au mai fost cercetaţi următorii: Potârcă Constantin Ninel, asociat şi administrator SC Siatra Prod SRL Tg. Jiu (de recuperare deşeuri, în faliment), în prezent administrator la SC Nynmetal SRL Tg Jiu, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată; Potârcă Tănase, fost asociat şi administrator SC Siatra Prod SRL Tg-Jiu, în prezent pensionar, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată; Radu Dan, recidivist, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2001-2004, în calitate de asociat al SC Siatra Prod SRL şi administrator legal până la data de 14 martie 2003, iar ulterior administrator de fapt, inculpatul Potîrcă Constantin Ninel a aprobat şi dispus evidenţierea în actele contabile ale SC Siatra Prod SRL a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, cheltuieli justificate prin documente fictive dintre care unele antedatate, ceea ce a condus la sustragerea, de la plata către bugetul consolidat al statului, a sumei de 18,63 milioane de lei (din care 8 milioane de lei TVA şi 10,6 milioane de lei impozit pe profit). Pentru a-şi justifica aceste cheltuieli nereale, în perioada 2001-2005, inculpatul Potîrcă Constantin Ninel a procurat şi folosit facturi fiscale emise de societăţi fictive ori facturi falsificate emise de societăţi existente, a semnat mai multe documente (un contract de prestari servicii, unul de intermediere, factură) în care a fost contrafăcută semnătura administratorului societăţii emitente. Mai mult, inculpatul i-a determinat şi pe inculpaţii Radu Mihalache, Radu Dan şi Potîrcă Tănase să întocmească sau semneze documente (contract de intermediere, facturi fiscale), antedatate, unele procurate pe căi ilegale, întocmite pentru operaţiuni nereale. În scopul recuperării prejudiciului, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile, respectiv terenuri identificate în proprietatea inculpaţilor Potîrcă Constantin Ninel şi Potîrcă Tănase. În primă fază, dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Gorj.

(Petre Coman)

One Response to Radu Mihalache, patronul Silnef SRL Râmnicu Vâlcea, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

  1. cyklotronik

    Nah, iata ca a venit si vremea dreptatii !
    Fratilor, da’ pe cei de la S.C.Remat-MG Arad si S.C.Silnef-Brasov, cand o sa-i ridicati ???

     

Leave a Response