Legume şi material lemnos confiscate de poliţişti

duminică, 5 octombrie 2014

În data de 2 octombrie, poliţiştii au depistat pe DJ 646 A-Stoeneşti, două căruţe, cu care se transporta material lemnos. Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că cele două atelaje hipice erau conduse de R. Marius şi B. Mihail, ambii din comuna Pietrari. Solicitându-li-se conducătorilor atelajelor să prezinte documente privind provenienţa şi transportul materialului lemnos, s-a constatat faptul că aceştia nu deţin avize de însoţire a materialului lemnos. S-a procedat la cubarea materialului lemnos de către un reprezentant din cadrul Ocolului Silvic Rm. Vâlcea, stabilindu-se ca volumul acestuia este de 2,16 m.c, speciile salcâm, gorun şi anine. De asemenea, cei doi conducători ai căruţelor, au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor art. 19, alin. 1, lit. b din Legea 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic. La data de 02 octombrie a.c., în jurul orelor 18.00, poliţiştii au oprit pentru control pe DN64-mun. Drăgăşani o autoutilitară condusă de Ş. Nicolae, din com. Tomşani, care transporta mai multe sortimente de legume fără a deţine asupra sa documente de provenienţă. În urma cântării legumelor, s-a constatat că bărbatul transporta 3122 kg legume, diverse sortimente (ardei, conopidă, sfeclă roşie castraveţi, roşii, ţelină). Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, întreaga marfă a fost ridicată în vederea confiscării cantităţii ed legume conform legii 12/1990.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe