Ion Cîlea îi ține „palma în fund“ sindicalistului „ILEGALIST“ Constantin Pîrvu

joi, 2 octombrie 2014

Comunicat de presă al CJ Vâlcea

În ultima perioadă în presa vâlceană au apărut mai multe articole privind unele reacţii referitoare la achiziţia de către Consiliul Judeţean Vâlcea a serviciilor de informare şi publicitate în cadrul proiectului „Reabilitare şi modernizare DJ 665 limită judeţ Gorj – Mariţa – Izvorul Rece – Vaideeni – Horezu, km 53+650 – 69+169, judeţul Vâlcea”. Nu doream să reacţionăm la aceste articole, dacă una dintre publicaţii care a luat parte, de altfel, la licitaţie, nu solicita clarificări cu privire la modul de participare la achiziţie.Iată mai jos punctul de vedere al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea:

Având în vedere că achiziţia în cauză se încadrează sub pragul de 30.000 euro, exclusiv TVA, în conformitate cu prevederile art.19 din OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă achiziţionează direct serviciile, aceasta realizându-se pe bază de document justificativ, care poate fi factura sau contractul.

Iată conţinutul art.19: „Autoritatea contractantă achiziţionează direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro exclusiv TVA, pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii ... Achiziţia se realizează pe bază de document justificativ”.

În cazul unei astfel de achiziţii nu se solicită criterii de calificare şi selecţie, respectiv documente de calificare în ceea ce priveşte „situaţia personală a candidatului sau a ofertantului”.

În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, autoritatea contractantă poate achiziţiona serviciul de la un singur prestator, însă, pentru asigurarea unei transparenţe totale, cât şi pentru obţinerea unui preţ cât mai competitiv, s-au solicitat oferte de preţ la un număr de 18 agenţi economici identificaţi că desfăşoară astfel de activităţi în presa scrisă şi televiziune.

Aceste informaţii au fost comunicate înainte de data limită de transmitere a ofertelor şi publicaţiei care a solicitat clarificări, prin adresa noastră nr. 13.109 din data de 23 octombrie 2013.

În vederea delimitării participanţilor, prin Dispoziţia nr. 349 din 24 octombrie 2013 a preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, a fost constituită comisia de evaluare a ofertelor pentru atribuirea prin cumpărare directă a contractului de achiziţie publică de servicii de publicitate şi informare, formată din 5 membri.

Din cei 18 agenţi economici cărora li s-au comunicat invitaţii de participare, au transmis oferte în plic închis numai 5, clasamentul rezultat final fiind următorul:

- locul I            18.900 lei (firma apropiată lui Constantin Pîrvu, lider de sindicat al CNSLR Frăţia - nr)

- locul II           21.466 lei

- locl III            28.300 lei

- locul IV          28.500 lei

- locul V           30.600 lei

Cât priveşte afirmaţia că firma cu care s-a încheiat contractul de publicitate şi informare s-ar afla într-un posibil raport de incompatibilitate, facem precizarea că acest ofertant deţine două societăţi comerciale, într-una din ele fiind doi acţionari, iar în cealaltă un singur acţionar, cu cea din urmă încheindu-se, de altfel, şi contractul.

Comentând punctul de vedere al aparatului de specialitate în raport cu materialele de presă apărute şi mai ales cu cel al publicaţiei care a făcut aprecieri cu privire la valoarea estimată mare a contractului, menţionăm că valoarea transmisă de acest ofertant a fost cu 9.400 lei mai mare decât a celui clasat pe locul întâi.

În urma analizei punctului de vedere al aparatului de specialitate în raport cu cele publicate în presa vâlceană,rezultă că prevederile legii au fost respectate în selectarea câştigătorului.

NR – titlul ne aparţine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe