MARIUS PÎRVU, director la OLTCHIM și APELE ROMÂNE, printr-un aranjament între OPRIȘAN și PENDIUC

duminică, 28 septembrie 2014

Fostul director general al Administrației Naționale "Apele Române" (ANAR), Vasile Pintilie, a numit ilegal în fruntea uneia dintre cele mai mari unități din subordine- Administrația Bazinală de Apă (ABA) Argeș - Vedea un director de la Oltchim căruia i s-a dublat salariul, în timp ce combinatul era deja în colaps.

Începând de la sfârșitul lunii iulie 2014, Marius Pîrvu, director al Direcției Petrochimică de la Oltchim, a fost numit, prin detașare, de Vasile Pintilie, fără acordul Consiliului de Conducere, director al ABA Argeș. Printre alte condiții legale pe care Pîrvu nu le îndeplinește se numără vechimea în domeniul Apelor de minimum 10 ani și opt ani într-o funcție de conducere.

Înțelegere între baroni

Cum de s-a ajuns ca cea mai importantă administrație bazinală din țară să fie condusă prin detașare de un director care nu are nicio legătură cu domeniul Apelor? Simplu. Primarul municipiului Pitești, Tudor Pendiuc, este cel care a insistat la baronul de Vrancea, Marian Oprișan ca Marius Pîrvu să fie numit la ABA Argeș-Vedea. Imediat, Vasile Pintilie, directorul care a fost impus în fruntea ANAR de către Marian Oprișan, s-a conformat și l-a numit pe omul lui Pendic - deși nu a existat aprobarea Consiliului de Conducere, așa cum prevede legislația în vigoare - în această funcție importantă.

Ca atare, acum Marius Pîrvu figurează ca director atât la ABA Argeș-Vedea, cât și la Oltchim Rm Vâlcea, mai exact la Direcția Petrochimică Bradu. Mai trebuie precizat că Vasile Pintilie a fost demis, în luna august, ca urmare a dezvălurilor ZIUAnews, de către premierul Victor Ponta - a plecat în concediu de odihnă când era cod roșu de inundații, iar sudul țării se afla sub ape.

Nababul de la Oltchim

Potrivit ultimei declarații de avere, Marius Pîrvu are o zestre imobiliară de invidiat, adică două apartamente în Pitești, un altul în București și o casă de locuit în județul Argeș. În plus, mai deține un teren intravilan de 1170, 9 mp în Pitești. Însă, în 2013, Pîrvu încasa ca director la Oltchim, un salariu lunar de 4.900 de lei, iar anul acesta remunerația sa aproape că s-a dublat, ajungând să primească lunar câte 9.400 de lei.

În vizorul DNA

Potrivit informațiilor deținute de ZIUAnews, Marius Pîrvu, este cercetat de procurorii DNA pentru unele ilegalități „puse în scenă" în perioada când era director al Secției Mecanice din cadrul Arpechim Pitești. Presa din județul vecin i-a creionat următorul portret directorului de la Oltchim, impus de liberali: „Marius Pârvu, un inginer mecanic pe partea de utilaje dinamice care s-a bucurat, se spune, de sprijinul PC pentru a fi instalat în funcție. De altfel, el se află în relații strânse cu șeful județean al PC, Cornel Lazăr, cu care poate fi văzut adeseori împreună. Sprijinul politic despre care se tot vorbește nu l-a ajutat însă să facă mare lucru, ba dimpotrivă, ultima sa ispravă este coordonarea ședinței în care, în spatele ușilor închise, s-a dat undă verde listei cu cei peste 300 de salariați cărora li s-a dat preaviz pentru disponibilizare. Asta în condițiile în care directorul Pîrvu promitea că își va da demisia dacă va pleca vreun salariat din combinat sub șefia sa. Lucru așteptat acum, ca gest de onoare, după ce iată că n-a plecat doar un singur om, ci mai bine de 300. Considerat un tip suspicios și cam impulsiv, cu mentalitate mai mult de sindicalist (de altfel este și prieten la cataramă cu liderul de sindicat Marian Dumitru), noul director pare a fi instalat doar grație meciurilor dure pe care le-a avut cu fostul director Constantin Roibu de la Oltchim, împotriva căruia s-a ridicat fățiș, lucru care i-a asigurat susținerea ulterioară pentru numirea în funcție" - jurnaldearges.ro.

Despre Pîrvu s-a mai scris în presa din Argeș că a rămas un apropiat al fostului preşedinte penal al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, fiind chiar partener de afaceri cu acesta.

Contactat de ZIUAnews, Marius Pîrvu a declarat: „Eu sunt detasat pentru sase luni de la Oltchim la ABA Arges Vedea si nu stiu ca primarul Tudor Pendiuc sa fi intervenit pentru mine". (ziuanews.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe