Ion Gigi Matei vrea să prelungească „parteneriatului” cu firma Magic Tic Tac până la 30 septembrie 2015

duminică, 28 septembrie 2014

• În vederea închirierii unor spaţii comerciale la Ştrandul Ostroveni,

Ion Gigi Matei vrea să prelungească „parteneriatului” cu firma Magic Tic Tac până la 30 septembrie 2015

La propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe în aceste zile propunerea de prelungire a contractului încheiat cu SC Magic Tic Tac SRL, având ca obiect închirierea unor obiective din incinta Bazei de Agrement Ostroveni necesare desfăşurării activităţilor comerciale specifice ştrandurilor şi bazelor de agrement, până la data de 30 septembrie 2015. Pentru perioada de închiriere, preţul închirierii este de 105.000 lei, preţ ce a rezultat din indexarea chiriei stabilită pentru perioada 1 septembrie 2013 - 31 august 2014 cu indicele de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Actul adiţional va cuprinde în mod obligatoriu următoarele clauze: asigurarea de către locatar al accesului neîngrădit al executantului pentru efectuarea lucrărilor de execuţie impuse de realizarea obiectivului de investiţii „Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni”, inclusiv pe amplasamentul ce face obiectul contractului de închiriere; încetarea de plin drept a contractului de închiriere, fără punerea în întârziere şi fără intervenţia vreunei instanţe de judecată, în cazul în care locatarul nu respectă obligaţiile prevăzute de contract. Consiliul Local mai ptrebuie să-l împuternicească pe... viceprimarul Gigi Ion Matei, care îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei de primar, să semneze actul adiţional la contractul de închiriere încheiat cu SC Magic Tic Tac SRL. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 57/2006, modificată prin hotărârea nr. 30/31 ianuarie 2008, a fost aprobată închirierea unitară, prin licitaţie publică, a tuturor obiectivelor necesare desfăşurării activităţilor comerciale specifice, situate în incinta Bazei de Agrement Ostroveni, pentru perioada verii din 2008. În urma licitaţiei organizate, câştigătoarea acesteia a fost desemnată SC Magic Tic Tac SRL, încheindu-se în acest sens contractul de închiriere nr. 13220/27 martie 2008. Ulterior, în baza hotărârilor consiliului local, perioada de închiriere a fost prelungită, prin acte adiţionale succesive, până la data de 30 septembrie 2014. Potrivit prevederilor din contractul mai sus amintit, durata închirierii poate fi prelungită prin act adiţional, în baza solicitării scrise a locatarului, prezentată cu 15 zile înainte de expirarea termenului din contract. În baza acestor prevederi, cu o adresă înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, SC Magic Tic Tac SRL a solicitat prelungirea contractului de închiriere până la data de 30 septembrie 2015. Precizăm că, în data de 23 ianuarie 2014 a fost semnat contractul de finanţare nr. 4021, prin care AM POR a acordat Unităţii Administrativ Teritoriale a municipiului Râmnicu Vâlcea finanţare nerambursabilă pentru implementarea proiectului „Reabilitare şi modernizare Baza de agrement Ostroveni”. Valoarea totală a proiectului este de 32 milioane de lei, din care valoarea maximă nerambursabilă este de 15,53 milioane de lei. Prin acest proiect se propune reabilitarea, modernizarea şi acoperirea Bazinului nr. 1, cu următoarele lucrări de bază: construirea unei clădiri monobloc peste Bazinul nr. 1, cu două volume diferite ca alcătuire constructivă şi regim de înălţime, respectiv subsol tehnic plus parter înalt pentru „Corp Bazine” şi demisol plus parter plus etaj pentru „Corp Anexe”, care să cuprindă toate spaţiile necesare desfăşurării unei funcţiuni de agrement în condiţii moderne; compartimentarea volumului actual al bazinului în trei bazine cu capacităţi diferite, dintre care unul cu apă dulce şi celelalte două cu apă sărată. Totodată, în imediata apropiere a corpului de bazine acoperit, în partea de vest la o distanţă de 13 metri va fi amplasat un ansamblu de pergole şi băncuţe din lemn pe cadru de metal. De asemenea se mai propun lucrări auxiliare constând în următoarele: reabilitarea spaţiilor verzi din incintă şi a aleilor pietonale; spaţiile verzi se vor planta cu gazon natural pe toată suprafaţa aferentă şezlongurilor şi respectiv, cu plante perene în zona umbrarelor în aer liber; umbrarele vor fi realizate din construcţii uşoare de lemn stil pergolă prevăzute cu băncuţe şi mese de asemenea din lemn; spaţiile verzi vor fi prevăzute cu sistem de irigaţii automatizat, în vreme ce aleile pietonale din incintă se vor reface din pavele de beton. Conform prevederilor din contractul de finanţare mai sus menţionat, beneficiarul se obligă să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi ale legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. Conform calendarului achiziţiilor, data estimată pentru întocmirea contractului de execuţie lucrări este 10 octombrie 2014, iar termenul de execuţie a lucrărilor, conform PT este estimat la 10 luni. Astfel, ţinând cont de dispoziţiile contractului de finanţare descrise anterior şi de tipul de lucrări ce urmează a fi executate, se impune adoptarea unor măsuri care să asigure atât realizarea obiectivului de investiţii, cât şi administrarea Bazei de Agrement Ostroveni în condiţii optime pe perioada sezonului estival 2015.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe