Consiliul Local, chemat să aprobe planul de ocupare a funcţiilor pentru aparatul de specialitate al primarului

duminică, 28 septembrie 2014

• În cadrul unei şedinţe ordinare,

Consiliul Local, chemat să aprobe planul de ocupare a funcţiilor pentru aparatul de specialitate al primarului

Zilele trecute, s-a semnat decizia de convocare, în şedinţă ordinară, a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru data de 30 septembrie 2014, cu 18 proiecte de hotărâri şi rapoarte pe ordinea de zi. Astfel, vor fi discutate şi aprobate următoarele propuneri: rectificarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total surse de finanţare pentru anul 2014; rectificarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pe anul 2014; aprobarea chiriei pentru locuinţele pentru tineri, destinate închirierii ai căror titulari de contract au împlinit vârsta de 35 de ani din blocurile ANL 7 - ANL 14; schimbarea destinaţiei imobilului-construcţie şi teren aferent „Şcoala cu clasele I-IV nr. 12 Căzăneşti”; prelungirea duratei de folosinţă gratuită către Asociaţia Nevăzătorilor din România - filiala judeţeană Vâlcea a spaţiului situat în incinta PT 13, Piaţa Centrală; modificarea statului de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al Serviciului Public Creşe din municipiul Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al Serviciului de Asistenţă Medicală din unităţile de învăţământ ale municipiului Râmnicu Vâlcea; aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice - 2015 pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea, Direcţiei Protecţie Socială şi Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea; modificarea statului de funcţii al Direcţiei Protecţie Socială; completarea regulamentului de organizare şi funcţionare al Direcţiei Administrării Domeniului Public; organizarea ansamblului de manifestări culturale „Toamna la Râmnic, în perioada 01.10.-01.11. 2014”; efectuarea unei plăţi din bugetul local; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli, rectificat al societăţii Pieţe Prest SA pe anul 2014; raport şi proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Pieţe Prest SA; raport şi proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea ETA pentru aprobarea noii organigrame şi a statului de funcţii; raport şi proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea ETA SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe