Accidente rutiere în Râmnicu Vâlcea şi Stoileşti

joi, 25 septembrie 2014

 

În cursul zilei de marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost anunţaţi de producerea unui eveniment rutier. Oamenii legii au ajuns la concluzia că vinovat de producerea evenimentului rutier este Marin G., în vârstă de 65 de ani, din Filiaşi, judeţul Dolj. Acesta a condus un autoturism pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, din direcţia Nord către Sud, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni situată în apropierea Grupului Şcolar Forestier, nu a acordat prioritate de trecere Cătălinei Ş., în vârstă de 13 ani, care traversa regulamentar strada. În urma impactului, fetiţa a fost rănită uşor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se fac cercetări. În dimineaţa zilei de luni, Petre T., în vârstă de 52 de ani, din comuna Stoileşti, a fost găsit decedat pe caldarâm. Din primele cercetări efectuate de poliţişti s-a stabilit că în noaptea de duminică spre luni, după ce a consumat băuturi alcoolice, a plecat cu bicicleta spre casă. La un moment dat, bărbatul s-a dezechilibrat de pe bicicletă şi a căzut. Cadavrul bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea pentru a i se efectua necropsia. Potrivit spuselor medicului legist Ioan Neamu, în urma căzăturii Petre T. şi-a rupt gâtul. Totodată, i-au fost recoltate probe de sânge pentru a i se stabili alcoolemia. În continuare, oamenii legii fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe