|miercuri, aprilie 25, 2018
  • Follow Us!

De frica învăţătoarei de la o şcoală din Popeşti, părinţii şi-au ţinut copiii acasă toată săptămâna 

elevi scoala popesti

Părinţii au refuzat să-şi lase copiii la şcoală după ce au auzit că învăţătoarea care ar trebui să aibă grijă de cei mici a lovit mai mulţi elevi dintr-o altă clasă. Revoltaţi, aceştia ameninţă cu retragerea copiilor de la şcoală dacă directorul unităţii de învăţământ nu le va aduce un alt învăţător. Toţi elevii din clasa a III-a de la Şcoala generală Dăeşti, din comuna Popeşti, au absentat de la ore în această săptămână. Părinţii susţin că vor să-i ştie în siguranţă pe copii, aşa că au decis să-i ţină acasă până când învăţătoarea va fi mutată la o altă şcoală. „A fost o învăţătoare foarte bună, e titulară la această şcoală, dar i s-a întâmplat ceva în ultima vreme, a avut un şoc. Noi nu avem ceva personal cu dânsa, dar avem un document în care scrie că are schizofrenie paranoidă şi nu avem nicio garanţie că elevii vor fi în siguranţă. Ştim mai mulţi părinţi care au făcut plângeri împotriva dânsei, că a bătut copiii, s-a ajuns la Parchet”, declară Adrian Dănescu, unul din părinţii care refuză să-şi lase copilul la şcoală. În 2012, învăţătoarea a fost cercetată penal după ce părinţii a şase elevi au reclamat-o pentru purtare abuzivă. Potrivit ordonanţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, cadrul didactic a exercitat acte de violenţă asupra mai multor elevi. În document se vorbeşte şi despre faptul că învăţătoarea se află sub tratament antipsihotic şi că are discernământ diminuat. Procurorii au hotărât, însă, că faptele cadrului didactic prezintă un pericol social redus şi au sancţionat-o doar cu o amendă administrativă în cuantum de 400 de lei. „Acum doi ani, copiii au ajuns acasă bătuţi şi tunşi. Ea nu ştie că e oră de română, de matematică. La ore îi trimitea pe elevi în curte, la şcoală. E păcat să ne batem joc de copii, că nu sunt copii răi, e păcat să-i lase o învăţătoare de capul lor”, susţine Daniela Predescu, mama unui alt elev de la şcoala din Popeşti.

 

Conducerea şcolii vrea detaşarea învăţătoarei

 

Conducerea şcolii a cerut ajutorul Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea pentru rezolvarea situaţiei. Andreea Amza, directorul unităţii de învăţământ, ar vrea să o detaşeze pe învăţătoare Minodora Popescu la o altă şcoală, aşa cum s-a procedat în 2013, după ce a fost amendată pentru purtare abuzivă la ore. „Am făcut adrese către Inspectorat, am solicitat detaşarea dumneaei, dar doamna învăţătoare se încăpăţânează să rămână aici, deşi părinţii nu o vor. Ştiu că a fost un proces, iar dânsa a scăpat cu o amendă tocmai din cauza problemelor de sănătate”, precizează Andreea Amza. Legal, situaţia poate fi soluţionată doar cu acordul învăţătoarei. „Singura modalitate prin care am putea rezolva problema ar fi să o convingem pe doamna învăţătoare să părăsească sistemul de învăţământ ori să se pensioneze anticipat. Ar mai fi varianta în care, dacă refuză să-şi facă controlul psihologic la începutul de an ori dacă va fi declarată inaptă la acest control, să demarăm procedurile de părăsire a sistemului de învăţământ pe cale medical. Din dosarul doamnei învăţătoare ştim că dânsa a fost diagnosticată la un moment dat cu schizofrenie dar, tot într-o scrisoare medicală, se specifică că este sub tratament şi atâta timp cât este sub tratament nu ar trebui să aibă manifestări neadecvate. Acum, eu nu am de unde să ştiu dacă îşi ia sau nu medicamentaţia”, declară Ion Gherghinarul, inspector şcolar general ISJ Vâlcea. Învăţătoarea nu a mai dat nici ea pe la şcoală de patru zile, de când a intrat în concediu medical, şi nu a putut fi contactată până la momentul publicării acestui material. Aceasta avea programat astăzi controlul psihologic, dar nu s-a prezentat la evaluare. La rândul lor, elevii au mers până la şcoală doar vineri dimineaţa, însoţiţi de părinţi. Adulţii au dorit astfel să anunţe conducerea şcolii că îşi vor muta copiii la o instituţie de învăţământ din altă localitate dacă nu se vor lua măsuri în acest caz.

 

Cadre didactice cu probleme şi în alte localităţi

 

Situaţia din comuna Popeşti nu este singulară, conducerea ISJ Vâlcea primind sesizări de la părinţii din alte două localităţi. În comuna Dăeşti, la doar câţiva kilometri distanţă de Râmnicu Vâlcea, o învăţătoare a rămas cu doi copii în clasă după ce, la deschiderea anului şcolar, aceasta i-a lovit pe elevi cu cărţile în cap. Supăraţi, părinţii şi-au mutat copiii la o altă şcoală, dar din aceeaşi comună. „Mai sunt probleme în judeţ, avem un caz unde o doamnă învăţătoare a rămas doar cu doi copii în clasă. Se pare că va intra în concediu medical şi, în februarie, când împlinşete o anumită vârstă, va solicita pensionarea”, mai spune Ion Gherghinaru. Sesizări s-au primit şi din Călimăneşti, cel vizat fiind un profesor de limba franceză.

Sursa: adevarul.ro

Leave a Response