|joi, septembrie 20, 2018
  • Follow Us!

Mănăstirea Stănești – Povestea tragică a lui Stroe Buzescu, căpitanul lui Mihai Viteazu 

manastirea Stanesti1

Pe valea râului Mamu, la fosta Mănăstire Stănești, din comuna vâlceană Lungești, se mai păstrează, înscris în piatră, unul dintre cele mai frumoase texte de cronică din istoria românilor, primul scris de o femeie, care vorbește despre faptele de vitejie ale unuia dintre cei mai faimoși căpitani ai domnitorului Mihai Viteazul, stolnicul Stroe Buzescu, relatează AGERPRES.

Inscripția este dovada că poetul Dimitrie Bolintineanu l-a confundat pe Stroe Buzescu cu fratele acestuia, când i-a versificat faptele de vitejie în poezia „Preda Busescu”, susține istoricul vâlcean Florin Epure. Despre acesta se spune că i-a salvat viața domnitorului, la Vidin (1598), și fusese propus de boieri să-i urmeze la tron, după uciderea de pe Câmpia Turzii.

Despre acest așezământ monastic, un monument istoric de importanță națională, trebuie să spunem că a fost ridicat pe temelia unui lăcaș mai vechi, din veacul al XV-lea, al lui Mogoș ban și Bogoș spătar. Ctitorii din 1536 sunt Giura logofătul și soția sa, Vilaia. Mănăstirea Stănești a fost moștenită de urmașii lor, Radu, Preda și Stroe, vestiții frați Buzești, intrați în legendă prin faptele lor de arme. În pronaosul bisericii se află o splendidă piatră tombală sub care se află boierul Stroe Buzescu, de la a cărui moarte eroică se împlinesc în aceste zile 412 ani.

Povestea acestei ctitorii se pierde apoi în alte vremi de urgii și pustiiri, deplânse de călătorul sirian Paul de Alep care o vizitase în anul 1657.

Istoricul vâlcean Florin Epure povestește despre episodul dramatic dar încununat de eroism care l-a avut protagonist pe căpitanul lui Mihai Viteazu și în urma căruia se află scris primul text al primei femei cronicar din istoria Țării Românești.

„După asasinarea lui Mihai Viteazul, Movileștii au vrut să-și pună domn în Țara Românească pe unul de-al lor, Simion Movilă. Radu Șerban, unul dintre apropiații lui Mihai, a dus, însă, lupte cu Simion Movilă, pretendentul moldav, care avea sprijin din partea tătarilor. Luptele s-au dat la Obretin și Teișani (Prahova), în zilele de 13 și 14 septembrie 1602, dramatismul confruntării fiind consemnat și în documentul voievodului Radu Șerban, citez, „au venit mulțime de oști de-ale lor asupra noastră a tuturora și au năvălit peste noi și au aruncat ei atât de multe din săgețile lor asupra noastră, încât nu se putea vedea fața soarelui de săgețile lor și de atâta bătălie răsunau codrii și munții de bătălia lor și nu se mai puteau înțelege unul cu altul’, explică prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției Județene pentru Cultură Vâlcea.

La un moment dat, pentru că deznodământul bătăliei nu se putea decide pentru niciuna dintre părți, s-a convenit ca un viteaz din ambele tabere să se confrunte în luptă. Din partea muntenilor s-a oferit Stroe Buzescu și din partea tătarilor a fost trimis Mârza, cumnatul hanului tătar Ghazi Ghirai al II-lea ibn Devlet Bora. Se spune că alura uriașă și figura îngrozitoare a „păgânului” i-a făcut pe români să amuțească atunci când l-au văzut.

„Cu toate că nu mai era în puterea tinereții, Stroe Buzescu a dovedit mult curaj și abilități deosebite în lupta cu uriașul tătar care a murit înjunghiat de sabia sa. Victoria lui Radu Șerban a fost posibilă datorită acestui succes dar și în urma unei acțiuni diplomatice și militare coroborată cu factorii politici influenți în zonă. Deși victorios, Stroe Buzescu a fost rănit la obraz de arma otrăvită a tătarului. Această rană infectată cu venin de viperă nu s-a mai putut vindeca, cu toate insistențele doctorilor brașoveni și, după trei săptămâni, eroul de la Teișani s-a sfârșit din viață, la 2 octombrie 1602.

Funestul eveniment a fost versificat de Dimitrie Bolintineanu, care îl confundă, însă, pe Stroe cu fratele său, Preda, mai spune istoricul Florin Epure.

Soția sa, Sima Stolniceasa, care se trăgea din neamul boierilor Rudeni, i-a luat trupul și l-a îngropat la mănăstirea Stănești din Vâlcea. Pe lespedea de piatră care-i acoperă mormântul a fost reprodusă, în basorelief, scena luptei cu tătarul.

Inscripția, în românește, alcătuită chiar de soția răpostului, arată războaiele la care a participat stolnicul, dar mai ales cel de la Teișani: ‘(…) iară jupânul Stroe, atâta nevoe pre creștini văzând, stătu înpotriva tatariloru, de să lovi cu cumnatul hanului și-lu junghie pre tătaru. Și dintr-acelu război să răni la obraz și peste trei săptămâni să tâmplă moarte, în luna lu octovrie 2 zile, văleato 7110. Și nu fu pre voe câinilor de tătari. Dumnăzeu să-l erte !’ (C. Bălan, ‘Inscripții medievale…’).

„Sima Stolniceasa, o figură legendară prin fidelitatea față de soț, cea care ne-a lăsat această unică și minunată capodoperă a limbii române vechi și pe care o putem numi primafemeie cronicar de la noi, va fi înhumată, conform dorinței sale, alături de bravul ei bărbat. Deasupra mormintelor se află zugrăvite pe frescă portretele lor și ale celorlalți ctitori. Faptele istorice și dramatismul acelei confruntări medievale sunt completate și de povestea de dragoste reliefată simbolic de Sima Stolniceasa prin acea floare pe care i-a pus pe meșteri să o sape în dreptul soțului său, ca ultim semn al dragostei ce i-o purtase în viață. Și așa stau ei, nedespărțiți de veacuri, în moarte ca și în viață, în pronaosul bisericuței de la Stănești-Lunca’, conchide istoricul Florin Epure. (historia.ro)

Leave a Response