|miercuri, septembrie 26, 2018
  • Follow Us!

CJ Vâlcea a dat contractul privind „Laptele şi cornul” baronului PSD de Timiş, Florin Herbai 

Herbai florin

 

În data de 11 septembrie 2014, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea (vicepreşedintele Dumitru Persu a „dat cu băţul” în locul lui Ion Cîlea) a semnat cu SC Simultan SRL Timiş (patron Florin Herbai) – liderul asocierii SC Simultan SRL şi SC Achiziţie şi Dezvoltare SRL – contractul de furnizare vizând achiziţionarea şi distribuţia produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, pentru anul şcolar 2014-2015, în judeţul Vâlcea. Preţul estimativ al contractului fără TVA, reprezentând preţul produselor, transportul şi distribuţia (pentru 36.555 beneficiari – potrivit situaţiei estimative transmisă de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Vâlcea în luna mai 2014 şi 177 de zile de cursuri) este de 5,1 milioane de lei, echivalent 1,16 milioane de euro şi corespunde preţului unitar de 0,79 lei/pachet produs lactat şi de panificaţie (fără TVA) rezultat în urma licitaţiei electronice, defalcat după cum urmează: 0,55 lei – preţul unitar/produs lactat fără TVA, 0,24 lei preţ unitar/produs de panificaţie fără TVA. Furnizorul se obligă să furnizeze şi să distribuie produse lactate şi de panificaţie într-un pachet complet, având ca zonă de distribuţie grădiniţele de stat şi private (cu program normal de 4 ore) şi şcolile din învăţământul de stat şi privat cu clasele I-VIII din judeţul Vâlcea, pe perioada anului şcolar 2014-2015. De asemenea, SC Simultan SRL se obligă să asigure distribuţia pachetului (produs lactat şi de panificaţie) zilnic, bisăptămânal sau săptămânal, după cum urmează: zone cu distribuţie zilnică: localităţi aflate la o distanţă de maximum 25 km de sediul distribuitorului; zone cu distribuţie bisăptămânală: localităţi aflate la o distanţă situată în intervalul 25-50 km de sediul distribuitorului; zone cu distribuţie săptămânală: localităţi aflate la o distanţă mai mare de 50 km de sediul distribuitorului. Transportul şi distribuţia produselor la şcolile şi grădiniţele de pe raza judeţului Valcea intră în sarcina furnizorului. Din zona relaţiilor locale de partid vine Simultan SRL, un fidel sponsor al PSD pe filiera organizaţiei conduse de Ilie Sârbu la Timiş. Potrivit presei centrale, în 2012, la instalarea la putere a USL, firma omului de afaceri Florin Herbai a făcut însă o excepţie, finanţând şi PNL cu 100.000 de lei, în egală măsură cu PSD. Reţeta de succes a fost aplicată însă şi în anii anteriori, aducându-i companiei intrarea în programul „Cornul şi laptele” – licitat la nivel de consilii judeţene – şi contracte de 170 de milioane de lei între 2007 şi 2012. Din aceşti bani, 82 de milioane de lei provin doar de la CJ Timiş, între 2008 -2012. Compania din Făget a dat însă lovitura în 2013. Cele 22 de contracte semnate de Simultan SRL şi înregistrate în SEAP însumează, în 2013, 189,7 milioane de lei (cu TVA inclus). În 2012, contractele noi s-au limitat la 24 de milioane de lei, iar cele demarate în 2014 au ajuns în primele trei luni ale anului la 1,2 milioane de lei. Simultan SRL furnizează lactate în programul de stat „Cornul şi laptele” pentru grădiniţele şi şcolile din Bucureşti – Sectoarele 1 şi 2 -, din judeţele Harghita, Bihor, Dolj, Hunedoara, Arad, Vâlcea, Timiş, Teleorman, Caraş-Severin, dar livrează şi laptele antidot pentru trei complexuri energetice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei: CE Hunedoara, CE Oltenia şi CE Rovinari. Cel mai important client de stat al Simultan a fost însă anul trecut APIA care a cumpărat prin firma care a sponsorizat PSD făina de grâu împărţită persoanelor defavorizate ca ajutor din partea Uniunii Europene. Valoarea contractului a fost de 64,2 milioane de lei fără TVA. În martie 2013, firma a fost în centrul scandalului laptelui suspectat de un conţinut ridicat de aflatoxină după ce primarul UNPR Necuai Onţanu a oprit de la furnizarea în grădiniţele şi în şcolile din sectorul 2 din Bucureşti a produselor lactatelor de la firma din Timiş. Compania a pierdut în ianuarie contractual cu CJ Satu Mare în urma unui scandal în care 46 de copii de la o şcoală generală au ajuns la urgenţe îmbolnăviţi de laptele primit în programul guvernamental. Potrivit prefectului Eugeniu Avram, rezultatele parţiale ale analizelor au indicat că laptele prezenta „modificări organoleptice, având şi încărcături microbiene”.

(Petre Coman)

Leave a Response