|joi, august 16, 2018
  • Follow Us!

S-a constituit Comisia tehnică judeţeană pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale 

prefectura valcea

 

Prin Ordinul 308/2014, semnat recent de prefectul Dumitru Cornoiu, s-a decis constituirea Comisiei tehnice judeţene pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014. Comisia are următoarea componenţă: Dumitru Cornoiu – prefectul judeţului; Aurora Gherghina – subprefect; Constantin Dirinea – secretarul judeţului; Sorin Statie – director Direcţia Judeţeană de Statistică Vâlcea; Ioan Hrebenciuc – şef adjunct la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea; Nicolae Sărdărescu – împuternicit inspector şef la Inspectoratul de Poliţie Vâlcea; Ilie Ciontu – director Direcţia Judeţeană de Evidenţa a Persoanelor Vâlcea; Manuela Cătălina Irina Deaconescu – şeful Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor; Grigore Ciauşescu – împuternicit inspector şef la Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Vâlcea; Ion Gherghinaru – inspector general la Inspectoratul Şcolar Vâlcea; Mihaela Gabriela Brănescu – director executiv la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea; Constantin Stoian – şef serviciu CEZ Distribuţie Rm. Vâlcea; Alexandru Marcu – şeful Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Vâlcea; Lidia Vilău – director Autoritatea Electorală Permanentă Filiala Sud Vest Oltenia; Liviu Popescu – corespondentul teritorial Agerpres; Adrian Mesescu – inspector şef la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Comisia tehnică judeţeană pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2014 exercită atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor deconcentrate, prevăzute de legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor prezidenţiale. Comisia tehnică judeţeană se va întruni în şedinţe de lucru ori de câte ori este necesar. La şedinţe pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai presei, ai unor operatori economici care prestează servicii de interes public, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Lucrările de secretariat ale Comisiei tehnice judeţene vor fi asigurate de personalul din cadrul instituţiei prefectului. Comisia tehnică judeţeană pentru alegerile prezidenţiale va informa săptămânal Comisia tehnică centrală în legătură cu stadiul pregătirii şi organizării alegerilor pentru Preşedintele României la nivelul judeţului Vâlcea.

Leave a Response