Copiii din învăţământul special, lăsaţi de izbelişte!

duminică, 7 septembrie 2014

 

Nu mai este o surpriză faptul că, peste noapte, apar din ce în ce mai multe disfuncţionalităţi, iar sistemul public de pensii şi protecţie socială nu face excepţie.

Ministrul Rovana Plumb pare să nu pună pe primul plan în activitatea sa lucrurile care sunt cu adevărat prioritare şi deficitare, iar un exemplu tragic şi concret îl reprezintă sistemul de învăţământ special şi special integrat din Vâlcea.

Din păcate, împreună cu Victor Ponta, demnitarii statului promovează amnistia fiscală în detrimentul asistaţilor sociali, cei din urmă fiind priviţi ca o masă de manevră electorală.

Astfel, în urma unei adrese solicitată autorităţilor locale, am aflat cu stupoare că în perioada 01.01.2014 - 20.06.2014, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea are o restanţă la plata alocaţiei zilnice de hrană în suma de 958.550 Lei, corespunzătoare unui număr de 991 dosare.

Cui să cerem explicaţii? Domnului prim-ministru Victor Ponta? Doamnei ministru, Rovana Plumb?

Nota tragică a situaţiei este faptul că aceşti copii cu diverse tulburări au nevoie de o îngrijire şi o educaţie aparte, conform nevoilor speciale, însă cum li se pot asigura toate acestea în condiţiile în care nici măcar pâinea de toate zilele nu le (mai) este la îndemână?

Copiii ne vor construi viitorul, iar nouă ne revine sarcina de a-i proteja social, educaţional şi cultural.

Oare chiar atât de puţin să le pese de soarta copiilor cu nevoi speciale celor care stau acum în fotoliile pesediste de conducere?

Întrebarea este evident retorică.

 

Romeo RĂDULESCU, deputat PDL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe