Mircia Gutău a redevenit cel mai puternic om politic din judeţul Vâlcea

sâmbătă, 6 septembrie 2014

 

• Gigi Matei va fi schimbat din funcţia de primar interimar

Mircia Gutău, fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, revine în forţă în viaţa politică a judeţului. Suspendarea legii privind migraţia aleşilor locali i-a oferit prilejul lui Gutău să-şi recupereze oamenii din Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Consilierii UNPR care în anul 2012 au beneficiat de sprijinul fostului edil şi au acces în cele două consilii au profitat de suspendarea legii migraţiei şi s-au întors la „bază“, demisionând din partidul struţo-cămilă, declarându-se „independenţi“. Preşedintele UNPR Vâlcea, Constantin Mazilu, a fost pus în faţa faptului împlinit şi a încasat lovitura în plină figură. Din această mişcare, mai mult sau mai puţin surprinzătoare, are de suferit în primul rând PSD, care îşi vede ameninţate poziţiile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi cele două posturi de viceprimar de la Primăria Râmnicu Vâlcea. Astfel Mircia Gutău redevine cel mai puternic factor de influenţă în politica judeţului Vâlcea. Liderii PSD, PNL şi PDL se văd forţaţi de-acum să se aşeze la masa negocierilor cu Gutău. Majorităţile din Consiliul Judeţean Vâlcea şi Consiliul Local Râmnicu Vâlcea depind de voinţa unui singur om: Mircia Gutău.

Ion Cîlea, Cristian Buican, Romulus Bulacu, Gigi Matei, Dumitru Persu, Constantin Mazilu îşi iau căciulile în mâini şi se postează de-acum la uşa lui Gutău. Rămâne de văzut dacă fostul primar va juca rolul lui Alexandru Lăpuşneanu şi pe cine va popi acesta...

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Mircia Gutău a redevenit cel mai puternic om politic din judeţul Vâlcea”

  1. OARE, SA NU MAI EXISTE RAMNICENI, GET BEGET,CETATENI ONORABILI, CARE SA POATA CANDIDA PENTRU POSTUL DE PRIMAR ???

    SAU NU MERITAM ASTA SI E MUSAI SA FIE UN VENETIC SI INCA UNUL CU CAZIER DE CORUPT ???

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe