Se vor reduce indemnizaţiile membrilor consiliului de administraţie al societăţii Apavil

joi, 4 septembrie 2014

 

Cu 16 voturi pentru şi trei împotrivă (ale PNL), Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a decis săptămâna trecută acordarea unui mandat special reprezentantului municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Apavil, în vederea reducerii indemnizaţiilor membrilor consiliului de administraţie. În data de 15 iulie 2014, conducerea societăţii Apavil a solicitat Primăriei Râmnicului acordarea mandatului special reprezentantului municipiul Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la această societate, în vederea semnării contractelor de mandat ale administratorilor şi stabilirea indemnizaţiei acestora. Potrivit prevederilor actului constitutiv al societăţii Apavil SA, aprobat prin Hotărârea nr. 24/23 decembrie 2013 de către Adunarea Generală a Acţionarilor, pentru fixarea remuneraţiei cuvenită membrilor consiliului de administraţie trebuie acordat mandat special de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Pentru stabilirea remuneraţiei membrilor Consiliului de Administraţie, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, prevede la art. 37 următoarele: „Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este stabilită de adunarea generală a acţionarilor în structura şi limitele prevăzute. Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societăţii, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanţă. Indemnizaţia fixă lunară a membrilor neexecutivi nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Indemnizaţia fixă lunară a membrilor executivi nu poate depăşi de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii. Nivelul componentei variabile este stabilit potrivit recomandărilor temeinic motivate, formulate pe baza unui studiu comparat asupra condiţiilor de remunerare pentru poziţiile similare din societăţi, din acelaşi domeniu de activitate, cu capital majoritar ori integral de stat din România şi din alte state europene, de comitetul de nominalizare sau, după caz, de experţii în recrutare resurse umane ale căror servicii au fost contractate pentru derularea procedurii de selecţie a membrilor consiliului de administraţie sau consiliului de supraveghere. Adunarea generală a acţionarilor se va asigura, la stabilirea indemnizaţiei fixe lunare a fiecărui membru al consiliului de administraţie sau, după caz, a fiecărui membru al consiliului de supraveghere, că aceasta este justificată în raport cu îndatoririle specifice, atribuţiile în cadrul unor comitete consultative, cu numărul de şedinţe, obiectivele şi criteriile de performanţă stabilite în contractul de mandat”.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe