Debut în forţă al deputatului Costi Rădulescu în noua sesiune de lucru a Parlamentului

joi, 4 septembrie 2014

La începutul acestei luni, deputatul PSD Costi Rădulescu i-a adresat lui Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o interpelare pe tema administrării torenților: „Ploile abundente căzute în perioada ianuarie-august în majoritatea regiunilor din țară dar preponderent în zonele de deal și de munte, au produs inundații ce s-au soldat cu pierderea de vieți omenești dar și cu pagube însemnate atât la persoanele fizice cât și la persoanele juridice. Cauza principală a inundațiilor a fost pusă mai cu seamă pe defrișarea sălbatică a pădurilor, neglijându-se un fapt important și anume că o cauză la fel de principală o constituie și lăsarea în paragină a torenților corectați în anii trecuți, mai ales până în anul 1990, respectiv neamenajarea altor zeci de torenți existenți în bazinele hidrografice. În urma deplasărilor subsemnatului în teren, în zonele afectate de inundații, unde am intrat în contact cu localnicii afectați de viituri și cu autoritățile locale, cu reprezentanți ai autorităților centrale, cu alte persoane, am ajuns la următoarele concluzii: nu mai există sau există din ce în ce mai puțină preocupare pentru administrarea torenților. Altfel nu se poate explica de ce apa pluvială a spălat pur și simplu căile de acces, uneori pe kilometrii întregi, așa cum s-a întâmplat de exemplu în localitatea Vaideeni, județul Vâlcea; mi s-a spus, dar am constatat și personal, înainte de a se produce inundațiile, că foarte mulți torenți nu sunt amenajați ori că, dacă au fost odată amenajați, nu s-a mai ocupat nimeni de îngrijirea lor prin îndepărtarea la timp a arborilor, arbuștilor, buștenilor ori aluviunilor depuse în canalele colectoare ori în camerele de desnisipare, sau pentru a repara/reface digurile, pragurile, pereții ori barajele distruse/degradate de viituri anterioare, mai mici sau mai mari, astfel încât ploile abundente căzute în acest an, au găsit niște torenți gata colmatați care nu au putut face față debitelor mari și foarte mari de apă, pe care să le dirijeze fără probleme spre albiile râurilor importante, ci le-au deversat oriunde în altă parte, adică pe drumuri, în gospodăriile și casele populației, pe terenurile agricole, etc. În final, vă propun, domnule ministru, să dispuneți analizarea situației și luarea măsurilor necesare pentru readucerea torenților amenajați la starea lor inițială, și totodată pentru corectarea torenților și amenajarea albiilor torențiale în sectorul silvic și agricol și respectiv îndiguirea și regularizarea cursurilor torenţilor”. Tot deputaul Costi Rădulescu a adresat două întrebări ministrului Economiei, Constantin Niță, dar şi ministrului Finanțelor Publice, Ioana Petrescu, pe tema lipsirii unei localități de redevența cuvenită pentru investițiile în infrastructură, în speță transportul și distribuția gazelor, realizate din fonduri proprii: „În urma solicitării ce mi-a fost adresată de Primăria comunei Prundeni, județul Vâlcea, cu privire la lipsirea de redevența cuvenită pentru investiția realizată din fonduri proprii în infrastructura aferentă transportului de gaze pe raza localității, întreb și vă rog să-mi comunicați, în scris, care este punctul dumneavoastră de vedere asupra acestui fapt și cum anume se poate corecta aceasta în beneficiul localității care a realizat o astfel de investiție, din fonduri proprii. Pun această întrebare și solicit un punct de vedere de la dumneavoastră în legătură cu situația creată, întrucât, consider ca sumele care ar putea alimenta bugetul local al comunei Prundeni (în acest caz) ar putea fi folosite în beneficiul locuitorilor acestei localităţi din judeţul Vâlcea”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe