Șpârle și șopârle, 14.08.2014

joi, 14 august 2014

• Fostul director general de tristă amintire al Oltchim, Marius Pîrvu, a ajuns pe cai mari. Din data de 1 august s-a suspendat din funcţia de şef al Diviziei Petrochimice Bradu din Argeş, întrucât a fost numit în funcţia de director al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea, cu largul „concurs” al PSD, partid din care provine. Decizia de numire i-a parvenit acestuia chiar în 30 iulie, aceasta fiind printre ultimele documente semnate de Vasile Pintilie, cel care şi-a dat demisia din fruntea “Apelor Române” după inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie. Pîrvu a fost director al Diviziei Petrochimice Bradu şi al Oltchim Râmnicu Vâlcea, activând în PSD Argeş din anul 2001. Nominalizarea lui Pîrvu la conducerea ABA Argeş Vedea a fost anunţată în urmă cu trei săptămâni de Tudor Pendiuc, preşedintele interimar al PSD Argeş şi primar al Piteştiului.

• Ca urmare a unor contestaţii depuse în ultima perioadă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a amânat din nou licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate ale autostrăzii Sibiu-Piteşti, cu trecere prin judeţul Vâlcea. Noul termen a fost prelungit de la 11 august la 26 august. Traseul Sibiu-Piteşti este singurul tronson din autostrada ce leagă vestul de estul României, Nădlac-Constanţa, ce nu avea nici măcar un studiu de fezabilitate realizat, deşi CNADNR lansase o licitaţie în acest sens în urmă cu mai bine de doi ani, pe care a anulat-o însă între timp. Studiul de fezabilitate stabileşte traseul, detaliile tehnice precum şi costul final de construcţie.

• Colonelul Liviu Rotaru şi alţi angajaţi din Jandarmeria Vâlcea se pare că au un „înger păzitor” la Tribunalul Militar Bucureşti, deoarece procesul de corupţie instrumentat de DNA nu a început nici astăzi, după aproape... 8 (opt) luni de la trimiterea în judecată. În data de 23 decembrie 2013, procurorii din cadrul DNA - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată a şapte inculpați (printre care şi colonelul Liviu Rotaru), care au făcut parte din cadrul Jandarmeriei Vâlcea, fiind acuzaţi de infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, toate în formă continuată.

• Primul ministru Victor Ponta se încăpățânează să bage județul Vâlcea în faliment! Surse guvernamentale ne-au confirmat că „Oblio“ Ponta se opune fuziunii dintre Exploatarea Minieră Berbești și CET Govora, respectiv creării Complexului Energetic Govora. Tot Ponta este artizanul falimentării combinatului chimic Oltchim (că în cele din urmă asta se va întâmpla!). El și administratorul „apă sfințită“ Stănescu plus administratorul judiciar Piperea. Să sperăm că oamenii legii vor ajunge și la Ponta pe filiera Șova și județul nostru va răsufla ușurat, că i-a trecut glonțul pe la ureche! Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe