Firmele de publicitate stradală din Râmnic au primit verde de la Consiliul Local să pună afișe politice

duminică, 27 iulie 2014

Săptămâna trecută, cu votul doar al consilierilor de la PSD-UNPR-PPDD, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat prelungirea contractelor cu societăţile White Point SRL şi New Age Advertising Agency SRL vizând publicitatea stradală în oraş. În timpul şedinţei ordinare, consilierii locali de la PNL şi PDL au fost de acord ca aceste contracte să continue, dar fără publicitate politică în timpul viitoarelor campanii electorale. Solicitarea nu a avut sorţi de izbândă, întrucât propunerea a trecut cu votul celor 12 consilieri de la PSD-UNPR-PPDD. Prin hotărârea nr. 223/31 octomrbei 2005 privind aprobarea asocierii în participaţiune pentru amplasarea de panouri publicitare, Consiliul Local a împuternicit primarul municipiului să stabilească amplasamentele pentru panouri publicitare în vederea emiterii certificatelor şi să încheie contracte de asociere în participaţiune cu firmele care solicită amplasarea unor astfel de panouri, precum şi modelul de contract prevăzut în anexa la hotărârea mai sus menţionată. În temeiul acestor prevederi, a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune nr. 36868/11 noiembrie 2009 cu White Point SRL, cu sediul în municipiul Craiova, obiectul contractului fiind amplasarea pe domeniul public a unui panou publicitar şi ulterior din anul 2011, a şase panouri publicitare, iar din anul 2013 a 11 panouri publicitare, toate cu două feţe de expunere în suprafaţă de 12 mp. Perioada asocierii a fost stabilită la trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul scris al părţilor şi cu aprobarea Consiliului Local, prin act adiţional la contract. În baza acestor reglementări, în data de 29 noiembrie 2012, Consiliul Local a aprobat prelungirea asocierii până la data de 10 noiembrie 2014, fiind încheiat în acest sens actul adiţional întregistrat sub nr. 37866/16 ianuarie 2013. Menţionăm că, în ultimii doi ani, municipiul a încasat din cota de asociere suma de 22.000 lei. În luna iunie, White Point SRL a solicitat o nouă prelungire a contractului de asociere în participaţiune, motivat de cererile clienţilor referitoare la siguranţa derulării contractelor. În schimb, în anul 2006, a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune cu New Age Advertising Agency SRL, cu sediul în municipiul Craiova, obiectul contractului fiind amplasarea pe domeniul public a două panouri publicitare şi ulterior, din anul 2007, a patru panouri publicitare, toate cu două feţe de expunere în suprafaţă de 12 mp. Perioada asocierii a fost stabilită la trei ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul scris al părţilor şi cu aprobarea Consiliului Local, prin act adiţional la contract. În baza acestor reglementări, în anul 2009, Consiliul Local a aprobat prelungirea asocierii până la data de 4 iulie 2014, fiind încheiate în acest sens acte adiţionale. Menţionăm că, în ultimii doi ani, municipiul a încasat din cota de asociere suma de 70.460 lei. Luna trecută, New Age Advertising Agency SRL a solicitat o nouă prelungire a contractului de asociere în participaţiune. Precizăm că, prin hotărârea nr. 137/30 iunie 2014, Consiliul Local a reactualizat regulamentul privind amplasarea mijloacelor de publicitate în municipiul Râmnicu Vâlcea. Potrivit art. 22 alin.l şi 2 din regulament, panourile publicitare şi ecranele publicitare cu suprafaţa maximă de 12 mp, amplasate pe teren domeniu public, care respectă prevederile Legii 185/2013 şi ale regulamentului, pentru care s-au încheiat contracte de asociere în participaţiune conform HCL nr. 223 din 31 octombrie 2005, completată cu HCL nr. 19 din 31 ianuarie 2012 privind aprobare asociere în participaţiune pentru amplasare panouri publicitare, se menţin pe amplasament până la expirarea termenului prevăzut în contract sau actul adiţional. Se pot menţine pe amplasamente toate panourile publicitare şi ecranele publicitare pentru care au fost încheiate contracte de asociere în participaţiune, şi după termenul prevăzut în art. 56 din Legea 185/2013, cu condiţia ca acestea să fie amplasate conform prevederilor regulamentului. Potrivit art. 56 din Legea nr. 185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, mijloacele de publicitate autorizate până la data intrării în vigoare a legii pot fí menţinute pe amplasamentele autorizate până la data expirării contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2015.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe