SOCAR nu uită de Oltchim

miercuri, 25 iunie 2014

Compania petrolieră azeră de stat SOCAR este încă interesată de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea şi analizează această oportunitate, a declarat Hamza Karimov, şeful SOCAR România, în cadrul Forumului Energetic Regional FOREN 2014.

”Ne uităm cu interes la Oltchim, care este un proiect important pentru statul român. SOCAR în continuare analizează această oportunitate, dar nu există o opinie concretă în acest sens”, a spus reprezentantul companiei azere.

Potrivit acestuia, partea română şi filiala din Româna au trimis deja toate datele tehnice referitoare la Oltchim către compania-mamă, care va analiza oportunitatea şi va lua o decizie finală.

”Noi avem un alt combinat petrochimic în Turcia, Petchim, şi am planificat investiţii de 6-7 miliarde de euro într-o rafinărie în Turcia, tot pe partea de petrochimie. Avantajul Oltchim este că poate produce mai ieftin”, a precizat Karimov.

Termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesaţi să cumpere Oltchim a fost 6 iunie 2014, dar niciun investitor interesat nu s-a înscris în cursă.

Guvernul nu va închide niciodată Oltchim, iar, dacă niciun investitor nu va depune oferte până pe 6 iunie, procesul de privatizare va fi prelungit, a declarat, la începutul lunii iunie, Constantin Niţă, ministrul Economiei.

”Am un mesaj foarte clar: Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piaţă şi care trebuie restructurată, lucru care este posibil”, a spus Niţă.

Acesta menţiona atunci că Executivul are un plan B în cazul în care niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziţia combinatului.

”În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă, pentru a face câteva restructurări. Vom căuta finanţare pentru a pune în funcţiune o linie sau două de producţie, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi”, a adăugat Niţă.

El a mai spus că sunt investitori care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra Oltchim la pachet cu rafinăria Arpechim. Deţinută de Petrom, rafinăria este închisă din 2009, însă este principalul furnizor de materii prime a Oltchim.

Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013.Activele viabile ale combinatului au fost evaluate la 305 milioane de euro. (focus-energetic.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe