Cristian Buican acuză PSD că va repartiza microbuzele şcolare pe criterii politice

joi, 19 iunie 2014

 

În data de 10.03.2014 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a semnat contractul de achiziţionare şi implicit graficul de livrare a unui număr de 600 de microbuze şcolare 16+1 locuri pentru a le distribui localităţilor care înregistrează deficienţe în materie de transport şcolar. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, printr-o serie de interpelări succesive adresate atât Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, dar şi Ministerului Educaţiei a solicitat stabilirea unor criterii obiective de repartizare a acestor microbuze, în condiţiile în care solicitările venite din teritoriu sunt mai multe decât numărul microbuzelor achiziţionate. În judeţul Vâlcea, administraţiile publice locale din 26 de localităţi au solicitat astfel de microbuze şcolare.

Chiar dacă din informaţiile de la Ministerul Dezvoltării am aflat că ordinul comun prin care se vor stabili normele de repartizare a microbuzelor nu este încă aprobat, preşedintele liberalilor vâlceni, parlamentarul Cristian Buican, îi acuză pe reprezentanţii PSD din cadrul Inspectoratului Şcolar şi din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea că deja au făcut listele de repartizare a microbuzelor pe criterii politice, scoţând de pe lista localităţilor ce trebuiau să primească microbuze, localităţi cu primari PNL, un astfel de exemplu fiind comuna Sineşti. Din informaţiile venite din cadrul celor două instituţii menţionate, repartizarea microbuzelor din judeţul Vâlcea se va face pe criterii politice, fără a se ţine cont de necesităţile reale din localităţi, de distanţa pe care trebuie să o parcurgă elevii până la unităţile de învăţământ sau posibilitatea financiară a localităţilor de a asigura personal şi combustibil pentru aceste noi microbuze.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia reprezentanţilor Consiliului Judeţean că până în prezent solicitările de microbuze au fost trimise doar către Ministerul Educaţiei Naţionale şi au omis să le trimită şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, aşa cum reiese din răspunsul oferit de ministerul condus de Liviu Dragnea la interpelarea parlamentarului vâlcean. Conform OUG. 12/2013, repartizarea microbuzelor şcolare se va face prin ordin comun al celor două ministere competente. În aceste condiţii, era recomandat ca solicitările de microbuze şcolare să fie trimise ambelor instituţii centrale pentru a puncta necesitatea şi importanţa acestor microbuze pentru judeţul Vâlcea.

„La fel ca şi în alte cazuri, reprezentanţii PSD consideră că fondurile publice sunt ale lor, personale şi pot să le împartă după bunul plac. Am informaţii că şi la repartizarea acestor microbuze vor folosii criterii de partid şi de cumetrie şi nu vor ţine cont de necesităţi. După ce că nu sunt în stare să îşi facă treaba cu responsabilitate, uitând să trimită şi la Ministerul Dezvoltării solicitările de microbuze, sunt convins că nici nu vor fi repartizate microbuze pentru a acoperi toate solictările. Se dovedeşte încă o dată că reprezentanţii PSD din Vâlcea, ori nu ştiu, ori nu sunt în stare să promoveze interesele judeţului la nivel central. Au Guvern, au majoritate în Parlament, la Vâlcea conduc majoritatea instituţiilor şi tot nu fac nimic pentru acest judeţ” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe