|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Compania RCS&RDS va finanţa Oltchim cu 1,5 milioane de euro 

oltchim

Potrivit adevarul.ro, furnizorul de servicii de televiziune şi internet din România va acorda un credit de 1,5 milioane de euro combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea. Banii vor fi folosiţi pentru capitalizarea OltchimŞi ALRO Slatina va ajuta financiar combinatul din Râmnicu Vâlcea în sensul că va plăti în avans 1,5 milioane de euro pentru leşia achiziţionată de la Oltchim. Conform aceleiași surse, cu cele trei milioane de euro şi finanţarea de 15 milioane de euro promisă de investitorii chinezi se asigură capitalul necesar pentru repornirea, în luna august a acestui an, a altor două secţii, astfel încât producţia să crească cu aproximativ 20 %. “Administratorul special ne-a informat că s-a semnat un contract pentru o finanţare de 1,5 milioane de lei cu RCS-RDS şi că urmează să se semneze un contract şi cu ALRO Slatina, în contul unor ieşiri ulterioare. De asemenea, se doreşte semnarea unui contract adiţional cu Bulrom pentru prelungirea termenelor de plată. În acest moment, Oltchim plăteşte pe loc propilena achiziţionată de la Bulrom“, declară Corneliu Cernev, liderul Sindicatului Victoria Oltchim. După ce în data de 6 iunie nu s-a primit nicio ofertă de cumpărare pentru Oltchim, Ministerul Economiei nu renunţă la privatizarea combinatului din Râmnicu Vâlcea. Adunarea Creditorilor va stabili în şedinţa de la sfârşitul acestei luni un nou termen pentru depunerea ofertelor angajante. Cel mai probabil, combinatul va fi scos din nou la vânzare în data de 12 decembrie 2014. Până în prezent, caietul de sarcini a fost cumpărat de mai mulţi investitori, printre care omul de afaceri Ştefan Vuza, cel care deţine combinatul Chimcomplex Borzeşti, consorţiul chinez Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum şi SIF Transilvania. De asemenea, printre cei care au achiziţionat caietul se numără şi investitorul polonez care deţine Uzinele Sodice Govora (USG) din Râmnicu Vâlcea.
 

Leave a Response