Disponibilizaţii de la Oltchim au intrat cu forţa peste administratorul special, apoi au ameninţat că vor cere falimentul combinatului

duminică, 15 iunie 2014

 

Foştii angajaţi ai combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea intenţionează să ceară falimentul societăţii pentru că nu şi-au primit salariile compensatorii, deşi a trecut un an de când au fost concediaţi. Joi, 12 iunie, disponibilizaţii au rupt uşa de la intrarea în pavilionul administrativ pentru a ajunge la conducerea societăţii. Unul dintre directorii Oltchim a scăpat cu greu din mâinile disponibilizaţilor. Aproximativ 150 de persoane s-au strâns în curtea combinatului joi dimineaţa, după ce au aflat că la Oltchim vor ajunge reprezentantul Ministerului Economiei, Bogdan Stănescu, şi administratorii judiciari. Pentru că aceştia au intrat pe uşa din spate a pavilionului administrativ, oamenii au cerut să fie primiţi la discuţii şi să li se explice când îşi vor primi drepturile. În momentul când au constatat că se tergiversează o discuţie, foştii salariaţi au intrat cu forţa în clăduirea de birouri, dislocând uşa de la intrare. Scandalul a continuat în sala de şedinţe a combinatului, iar unul dintre directorii Oltchim, Alin Smeu, a scăpat cu greu din mâinile unui protestatar care l-a înşfăcat de cravată. Disponibilizaţii cer de la Guvern peste 38 de milioane de lei La recomandarea administratorului special, disponibilizaţii au hotărât să trimită guvernului o adresă în care solicită plata drepturilor prevăzute de lege, de la bugetul de stat. În adresă, disponibilizaţii îi informează pe prim-ministrul Victor Ponta şi pe Constantin Niţă, ministrul Economiei, că vor trece la gesturi extreme şi vor cere falimentul combinatului dacă nu li se achită salariile compensatorii. Potrivit adresei, cele 969 de persoane concediate anul trecut trebuie să primească, în total, 38 164 916 lei. „Ne-am săturat de atâtea minciuni, de atâtea amânări. Ne-au spus din nou că ne vom primi banii când se privatizează combinatului, în decembrie. Placa asta ne-au pus-o şi în aprilie, şi în mai. Dacă guvernul nu ne dă banii, o să mergem toţi la instanţă şi o să cerem falimentul combinatului”, a spus unul dintre disponibilizaţii prezenţi azi la Oltchim. Situaţia financiară a combinatului din Râmnicu Vâlcea nu este una bună, societatea funcţionând în acest moment la aproximativ 25 % din capacitate, iar, până în prezent, niciun investitor nu a depus o ofertă de cumpărare a colosului industrial. Adunarea Creditorilor va stabili în şedinţa din 24 iunie un nou termen pentru depunerea ofertelor angajante pentru Oltchim. Cel mai probabil, combinatul va fi scos din nou la privatizare în data de 12 decembrie 2014.

Sursa: adevarul.ro

"În luna iunie 2014 a expirat indemnizaţia de şomaj, mulţi dintre noi fiind nevoiţi să trăim cu un venit de 600 – 800 lei pe lună, din care trebuie să ne întreţinem familiile. În curând, respectiv octombrie – noiembrie 2014, expiră şi venitul de completare al majorităţii salariaţilor disponibilizaţi, rămânând astfel fără niciun venit. SC Oltchim SA datorează disponibilizaţilor plăţi compensatorii recunoscute în sumă netă de 38.164.916 de lei. Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, vă propunem să dispuneţi iniţierea unui act normativ care să prevadă plata salariilor compensatorii menţionată mai sus, urmând ca aceasta să fie recuperată de către statul român în procedura insolvenţei, conform legii. Precizăm că suntem într-o situaţie disperată care ne va conduce la gesturi extreme şi chiar la cererea falimentului SC Oltchim SA", se arată în adresa care este însoţită de liste cu semnăturile celor peste 260 de foşti salariaţi ai Oltchim şi care vineri va fi trimisă prin curier celor trei membri ai Guvernului.

Joi, cei peste 260 de foşti salariaţi ai combinatului au mers la sediul Oltchim pentru a discuta cu reprezentanţii fostului angajator. Înainte de discuţii a avut loc un incident, foştii angajaţi rupând o uşă şi intrând în una dintre săli, după ce au fost lăsaţi să aştepte.

"Oamenii erau nerăbdători să intre, că au venit cei de la combinat şi au spus că în zece minute ne primesc, dar a durat o jumătate de oră, oamenii s-au săturat de căldura de afară şi au intrat un pic în forţă. A fost un incident regretabil, nu voiam să se ajungă la aşa ceva”, a explicat Nicolae Burdoază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe