|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Extrema HCM-ului, Diana Predoi, numără zilele până la debutul naţionalei de tineret la Mondialul din Croaţia 

diana predoi

 

Chiar dacă formaţia pregătită de tânăra antrenoare Simona Gogîrlă nu a încântat deloc în ultimul sezon, extrema stângă Diana Predoi a rămas totuşi în continuare în vederile selecţionerului Seviştean Popa. Handbalista în vârstă de numai 19 ani se află în aceste zile în cantonamentul naţionalei de tineret a României şi aşteaptă cu nerăbdare debutul la Campionatul Mondial, de la sfârşitul lunii iunie.  

Plină de optimism după ce a prins lotul reprezentativei tricolore, jucătoarea grupării din Zăvoi numără zilele până la startul turneului final găzduit de Croaţia şi are încredere că România va reuşi să producă o surpriză frumoasă. “Mă simt foarte bine la lotul de tineret. Convocarea la naţională este foarte importantă în viaţa oricărui sportiv. Este o atmosferă plăcută aici, suntem conştiente de motivul pentru care suntem aici şi muncim cot la cot pentru a aduce un rezultat cât mai bun de la Mondiale” anunţă Diana Predoi.

Speră să rămână la Vâlcea şi în următorul sezon

Extrema stângă a HCM-ului recunoaşte că nu s-a hotărât încă dacă va îmbraca tricoul echipei din Râmnicu Vâlcea şi în ediţia viitoare a Ligii Naţionale, însă recunoaşte că există şanse mari să continue aventura din Zăvoi. „M-am simţit bine la Râmnicu Vâlcea şi mi-aş dori să rămân în continuare la HCM, însă urmează o perioadă dificilă la lotul naţional şi îmi doresc să mă concentrez la ce am de făcut aici, iar apoi voi decide ce voi face în viitor” se destăinuie Diana Predoi.

Diana Predoi îşi laudă coechipierele de la Vâlcea

Mulţumită că alb-albastrele şi-au îndeplinit până la urmă obiectivul de a evita retrogradarea în divizia secundă, Diana Predoi remarcă modul în care Janina Luca şi celelalte coechipiere ale sale au luptat pe parcursul campionatului recent încheiat. „Am trăit clipe frumoase la Vâlcea, am fost o echipă unită şi, chiar dacă ne-a luat destul timp să ne închegăm, nu am renunţat şi am luptat una pentru alta. Am reuşit astfel să jucăm un handbal frumos în finalul campionatului” povesteşte handbalista născută la Târgu Jiu.

 

 

Leave a Response