|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Primăria a pus în dezbatere publică ediţia actualizată a strategiei de dezvoltare a Râmnicului 

Ion Gigi Matei

 

Recent, Primăria Râmnicului a pus în dezbatere publică pe site-ul propriu ediţia actualizată a strategiei de dezvoltare a municipiului Râmnicu Vâlcea pe perioada 2014-2020. Potrivit documentului, turismul va fi unul de descoperire a produselor locale, sustinut de promovarea produselor tipice, in case sau localuri tematice. Măsuri vizate sunt următoarele: identificarea produselor specifice sau traditionale, definirea si crearea filierelor de produse specifice sau traditionale; înregistrarea de catre Consiliul Local a marcilor han valcean, casa valceana, ferma valceana si a marcilor produselor locale (legume, fructe, bauturi traditionale – tuica si vin); crearea si sustinerea unui concept de brand local sau teritorial care sa valorifice produsele locale – un brand de teritoriu presupune o asociere a locului cu o imagine clara, cu putine cuvinte care sa produca acel declic mental pozitiv ce valorizeaza tot ceea ce este legat de acel loc (un teritoriu bine promovat isi vinde mai bine produsele, recruteaza elite, atrage investitori si vizitatori, in general joaca un rol important in afaceri. În consecinta, acest teritoriu este mai bogat si ofera o mai buna calitate a vietii); sustinerea festivalurilor actuale, in paralel cu crearea unui ciclu de patru festivaluri anuale tematice – „Anotimpurile Vâlcene”, care sa marcheze diverse momente ale evenimentelor sezoniere si care sa se desfasoare pe parcursul unei saptamani; crearea unei strategii de marketing teritorial si a unui plan de marketing pentru implementare, cu reajustare o data pe an (se va realiza o strategie de marketing teritorial pentru atractivitatea integrata, bazata pe un brand comun, si mobilizarea tuturor partilor interesate, care sa creeze o dinamica noua); elaborarea unei strategii sectoriale in domeniul turismului, care sa prevada extinderea conceptelor de dezvoltare locale la nivel metropolitan si sa fie insotita de un plan de actiuni pe termen scurt; conceperea unor pachete turistice integrate, in vederea dezvoltarii turismului de tip city break; crearea premiselor si sustinerea unui antreprenoriat social in domeniul turismului; înfiintarea unei fanfare municipale; încurajarea parteneriatului (mediu privat – ONG – autoritati publice) in vederea promovarii potentialului turistic. Măsurile pentru reabilitarea şi extinderea infrastructurii publice de turism sunt următoarele: amenajarea Centrului istoric si reabilitarea zonelor de importanta arhitecturala deosebita; conservarea şi refacerea ecosistemelor afectate de intervenţii antropice; amenajarea zonelor cu potential piscicol, cinegetic, etnografic si ambiental deosebit; reabilitarea cladirii “Palatul copiilor” si transformarea acesteia intr-un Centru Cultural pentru Tineret; amenajarea unui Parc Tematic Cultural; reabilitarea, modernizarea si amenajarea tematica a caselor memoriale si conacelor (Olanescu, Inatesti, Anton Pann); construirea sau reabilitarea cladirilor cu functiune culturala; amenajare trasee turistice in municipiul Rm Valcea (ecleziastic, cultural, istoric, divertisment); crearea sau reabilitarea si punerea in circuit a obiectivelor culturale istorice si religioase (muzee, cladiri istorice si de patrimoniu, monumente, biserici, Castrul roman Buridava); valorificarea potentialului turistic natural (Rezervatia naturala Piramidele de la Goranu). Măsurile pentru dezvoltarea si reabilitarea infrastructurii conexe sunt următoarele: reamenajarea targurilor si pietelor locale (Raureni, Petrisor, Goranu) cu incadrarea in specificitatea impusa de brandul local; reabilitarea bazelor sportive importante din localitate (Arenele Traian, Stadion Zavoi etc.); restaurare si reamenajare a cursului de apa Olanesti; valorificarea resurselor de apa termala din complexul de agrement Ostroveni; amenajarea zonelor cu potential de agrement in vederea dezvoltarii turismului de tip city break; amenajarea parcurilor si zonelor verzi (Parc Zavoi, Parc Mircea cel Batran etc.), crearea de spatii publice amenajate pentru activitati de petrecere a timpului liber; crearea infrastructurii necesare sustinerii turismului balnear (clinici medicale, centre de recuperare, centre de excelenta in domeniu – concomitent cu organizarea de manifestari medicale de amploare in acest sector). Sprijinul pentru formare va viza următoarele măsuri: dezvoltarea unei retele de formare profesionala in domeniul tursimului, sustinuta de un invatamant cu scoli vocationale in turism si activitati conexesi formare in domeniul marketingului teritorial; realizarea unui centru de formare pentru rromi in meseriile care le sunt familiare (ex. cazane tuica), incadrarea produselor acestora in conceptul de brand local si echiparea unitatilor turistice cu aceste produse.

 

Până în 2020 se prevede reabilitarea termică a tuturor blocurilor din Râmnic

 

Axa strategică 2 – Dezvoltarea durabilă va urmări îndeplinirea obiectivelor si tintelor propuse prin Planul de Actiune al Energiei Durabile – Municipiul Ramnicu Valcea, in calitatea municipiului de semnatar al Pactului Primarilor. In conformitate cu prevederile Pactului Primarilor, obiectivul general al Primariei Municipiului Ramnicu Valcea este de reducere a emisiilor de CO2 cu 20% pana in anul 2020. În prioritatea 1 „Cladiri si facilitati” se prevăd următoarele măsuri: reabilitarea, amenajarea si modernizarea cladirilor administrative; reabilitare termică a blocurilor pâna in 2020; reabilitare termică la casele de locuinte (300 buc pana in 2020); reabilitarea si modernizarea unitatilor de invatamant până in 2020; realizare si afisare certificat energetic la toate cladirile publice aflate sub administratia Consiliului Local al mun. Rm. Valcea; reducerea alimentarii cu energie termica pe perioadele de neocupare a cladirii si dotarea corpurilor de incalzire cu robinete termostatice -300 agenti economici cu suprafete mai mari de 1000 mp; reducerea alimentarii cu energie termica pe perioadele de neocupare a cladirii si dotarea corpurilor de incalzire cu robinete termostatice – 200 locuinte; masuri organizatorice de reducere a infiltratiilor de aer rece si de etansare a elementelor mobile (usi ferestre); îmbunatatirea izolatiei termice a sistemelor interioare de distributie a energiei termice din spatiile neincalzite. Prioritatea 2 „Infrastructura” vizează următoarele măsuri: înlocuirea semafoarelor din intersecţiile aglomerate şi realizarea de sens giratoriu (giraţii); amenajari strazi si poduri pentru fluidizarea traficului auto; îmbunăţăţirea circulaţiei auto prin sub şi supra traversări ale căii ferate (pasaj Hervil, pasaj Tudor Valdimirescu, etc.); amenajare de strazi adiacente arterelor principale; crearea, amenajarea si modernizarea de spatii verzii pe raza municipiului; amenajare si modernizare Filarmonica; amenajare si modernizare Baza de agrement Ostroveni; amenajare si modernizare Piata Centrala; amenajare parcare supraetajată; centura Municipiul Ramnicu Valcea; amenajare piste biciclişti si trasee ciclo-pietonale, atat in interiorul municipiului cat si in zonele sau localitatile adiacente, la nivel metropolitan; la constructia de noi spatii de invatamant sau cladiri administrative, solicitarea prin SF sau PT de evaluare a soluţiilor moderne de utilizare a luminii naturale in iluminatul interior. O altă prioritate este industria si IMM-urile unde se prevăd următoarele măsuri: retehnologizarea instalatiilor de termoficare urbana din CET GOVORA, in vederea conformarii la cerintele de mediu. Proiect finantat cu fonduri europene; reabilitarea reţelelor de distribuţie secundare ale agentului termic din municipiul Râmnicu Vâlcea; înfiintarea unui parc tehnologic sau industrial in domeniul unor activitati conexe; înfiintarea unui centru de cercetare in domeniu, cu rol de observator; promovarea utilizării surselor regenerabile de energie pentru producerea energiei electrice şi termice; realizarea de capacităţi de producere a energiei electrice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile în municipiul Râmnicu Vâlcea; colectarea si utilizarea gazului metan obţinut de la vechiul depozit de deşeuri Raureni; colectarea si utilizarea gazului metan obţinut de la depozitul ecologic Feteni; colectarea si utilizarea gazului metan obţinut din staţia de epurare a municipiului.

(Petre Coman)

Leave a Response